Liderul interimar al PSD București, Gabriela Firea, a declarat că partidul va lua o decizie politică în ceea ce privește candidatul la sectorul 2 marți și a precizat că social-democrații se așteaptă ca Neculai Onțanu să nu mai candideze, iar UNPR să acorde sprijinul pentru nominalizarea PSD, scrie Mediafax.
'Am avut, ieri, mai multe întâlniri cu toți colegii noștri de la sectorul 2, de asemenea, cu conducerea PSD București, am analizat mai multe variante, nu vă ascund acest lucru. Am convenit, de comun acord, ca astăzi mai avem încă o întâlnire pentru a analiza propunerile venite din partea organizației sectorului 2 și mai mult ca sigur, marți, când vom avea un Birou Național, vom lua o decizie. Nu mai este timp să realizăm un sondaj de opinie, o cercetare științifică foarte elaborată, de aceea va fi o decizie politică și vom selecta, practic, din CV-urile pe care ni le va pune la dispoziție organizația sectorului 2. Avem, acum, cel puțin 3-4 propuneri'', a anunțat Gabriela Firea.
Surse din PSD susțin că unul dintre favoriții pentru candidatura la Sectorul 2 este deputatul PSD Rodica Nassar. Gabriela Firea a explicat că ea personal susține candidatura unei femei la acest sector.
''Este și o doamnă printre propunerile de candidat la primăria sectorului 2. Sincer, eu aș merge pe această variantă și m-aș bucura foarte mult să fie, dar nu știu dacă o convingem'', a mai spus liderul PSD București.
Gabriela Firea consideră că Neculai Onțanu nu va mai candida din cauza problemelor juridice pe care le are.
''Protocolul la nivel național al PSD cu UNPR și, de asemenea, separat cu ALDE, deci cele două protocoale vor funcționa ca și până acum. Ele au fost stabilite după consultări între cele trei partide. Mi-a părut rău că nu am putut realiza un protocol în trei, dar asta a fost situația și până la urmă trebuie să acceptăm contextul politic de la un anumit moment dat. În ceea ce privește sectoarele 1 și 6, de asemenea, și sectorul 2, protocoalele funcționează în continuare, de asemenea și alianțele electorale. Nu s-a schimbat nimic, decât că domnul Onțanu se află acum într-o situație deosebită, într-o situație grea și nu se mai pune problema, cred că nici domnia sa nu se mai gândește să candideze'', a adăugat Firea.