Ministrul Justiției, Raluca Prună, a declarat, vineri, după întâlnirea cu președintele Asociației 21 Decembrie, Teodor Mărieș, că este convinsă că în urma deciziilor CEDO sistemul judiciar va acorda atenția cuvenită ca dosarele Revoluției și Mineriadei sa aibă același tratament procedural, scrie Mediafax
Ministrul Justiției, Raluca Prună, s-a întâlnit vineri cu președintele Asociației "21 Decembrie 1989", Teodor Marieș, la sediul Ministerului Justiției.
Cei doi au discutat despre faptul că, după aproape 26 de ani de la evenimentele care fac obiectul dosarului Mineriada și a dosarului Revoluției, acestea nu sunt soluționate. Ministrul Justiției va cere Ministerului Public o informare detaliată privind actele de procedură realizate de Parchet în perioada dintre mai 2011 (data primei hotărâri CEDO pe acest subiect) și octombrie 2015 (data clasării dosarului).
"Din păcate a fost nevoie de hotărâri CEDO în dosarul privind evenimentele Revoluției din decembrie 1989 și dosarul Mineriadei. Sunt convinsă că, în urma acestor hotărâri, sistemul judiciar din România va acorda atenția cuvenită astfel încât din rațiuni de simetrie și logică juridică ambele dosare sa aibă același tratament procedural", a declarat Raluca Prună, după întrevedere.
Președintele Asociației Decembrie 1989 Teodor Mărieș a declarat, vineri, la ieșirea de la discuția cu ministrul Justiției Raluca Prună, că aceasta a solicitat un răgaz pentru a cere un raport de informare de la Parchet legat de clasarea dosarului Revoluției, iar discuția va fi reluată anul viitor.
Mărieș a mai declarat că, în opinia sa, "a picat dicatura în Ministerul Justiției". "Discuția a fost una absolut normală, firească, am primit solicitare de la doamna ministru să lăsăm un răgaz de câteva zile pentru a cere un raport de informare de la Parchet legat de acest subiect. Noi am arătat materiale ce vin să întărească solicitarea noastră că ne-am dori să avem o poziție similară cu cea în dosarul Mineriadei și în dosarul Revoluției. Nu am întâmpinat nicio reținere din partea dumneai de a se discuta orice punct de vedere pe care îl avem. Cred că este omul care înțelege ce înseamnă o decizie a CEDO", a mai declarat Mărieș.