LEGILE JUSTIȚIEI, în ședința de Guvern! Proiectele aflate pe ordinea de zi a miniștrilor, miercuri

Ședință de Guvern la Palatul Victoria
Ședință de Guvern la Palatul Victoria, miercuri. Miniștrii din coaliția de guvernare PNL-PSD au pe ordinea de zi proiectele care vizează Legile Justiției.
Guvernul urmează să aprobe, în ședința de miercuri, proiectele de lege ale Justiției, respectiv proiectul de lege privind statutul judecătorilor și procurorilor, proiectul de lege privind organizarea judiciară și proiectul de lege privind Consiliul Superior al Magistraturii.
Proiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 24 august 2022.
PROIECTE DE LEGI
PROIECT DE LEGE privind statutul judecătorilor și procurorilor
PROIECT DE LEGE privind organizarea judiciară
PROIECT DE LEGE privind Consiliul Superior al Magistraturii
PROIECT DE LEGE privind stabilirea cadrului organizatoric în scopul operaționalizării la nivel național a sistemului centralizat pentru determinarea statelor membre care dețin informații privind condamnările resortisanților țărilor terțe și ale apatrizilor, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar
PROIECTE DE ORDONANȚE
PROIECT DE ORDONANȚĂ pentru modificarea anexei la Ordonanța Guvernului nr. 8/2022 privind interoperabilitatea sistemelor de tarifare rutieră electronică și facilitarea schimbului transfrontalier de informații cu privire la neplata tarifelor rutiere
PROIECT DE ORDONANȚĂ pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 46/1998 pentru stabilirea unor măsuri în vederea îndeplinirii obligațiilor asumate de România prin aderarea la Convenția internațională EUROCONTROL privind cooperarea pentru securitatea navigației aeriene și la Acordul multilateral privind tarifele de rută aeriană, precum și a unor obligații care rezultă pentru România din regulamentele adoptate la nivelul Uniunii Europene în domeniul serviciilor de navigație aeriană
PROIECT DE ORDONANȚĂ pentru modificarea Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe
PROIECT DE ORDONANȚĂ pentru stabilirea unor măsuri privind finalizarea lucrărilor de intervenție pentru creșterea performanței energetice la blocurile de locuințe din cadrul Programului național multianual privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe cu finanțare în perioada 2019 - 2021
PROIECT DE ORDONANȚĂ pentru modificarea și completarea Legii nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă
PROIECT DE ORDONANȚĂ pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plății cotizațiilor la organizațiile internaționale interguvernamentale la care România este parte, precum și pentru aprobarea plății cotizațiilor anuale ale României pentru Grupul Consultativ Comun CFE și Comisia Consultativă Cer Deschis
PROIECT DE ORDONANȚĂ privind reglementarea unor măsuri financiare prin instituirea schemei de ajutor de minimis în vederea tranziției către economia circulară
PROIECTE DE HOTĂRÂRI DE GUVERN
PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Turcia pentru finanțarea unor proiecte în anumite domenii, semnat la Istanbul, la 31 martie 2022
PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind acordarea unor ajutoare excepționale producătorilor agricoli, crescători de animale din sectoarele suin și avicol
PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea denumirii, descrierii tehnice și valorilor de inventar, după caz, ale unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Direcției pentru Agricultură Județeană Argeș din subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, transmiterea unui bun imobil aflat în domeniul public al statului din administrarea Direcției pentru Agricultură Județeană Argeș în administrarea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Argeș, precum și pentru comasarea unor bunuri aflate în domeniul public al statului și în administrarea unor instituții publice din subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale
PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr.791/2020 privind declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național ,,Drum Expres Craiova-Pitești și legăturile la drumurile existente", tronsonul 3, aflate pe raza localităților Valea Mare, Priseaca, Scornicești, Optași-Măgura, Tătulești, Colonești și Bărăști din județul Olt
PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor bunuri aflate în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și în concesiunea Companiei Naționale de Căi Ferate ,,CFR" - S.A. - Sucursalele Regionale CF Brașov, Cluj și Constanța, pentru scoaterea din funcțiune, în vederea valorificării și, după caz casării
PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind completarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 696/2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021 – 2022
PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea repartizării la bugetul de stat, pentru exercițiul financiar al anului 2021, sub formă de dividende, a unei cote de 50%, din profitul contabil al Societății CUPRU MIN S.A. Abrud rămas după deducerea impozitului pe profit
PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea menținerii valabilității Acordului de concesiune pentru explorare, dezvoltare și exploatare petrolieră în perimetrul E V - 1 Moinești, încheiat între Agenția Națională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent și Toreador Resources Corporation, în calitate de concesionar, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1417/2004, ca urmare a schimbării structurii acționariatului cu drept de control asupra actualului titular al acordului de concesiune, Stratum Energy România LLC.
PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea transferului drepturilor dobândite și al obligațiilor asumate de către Societatea Algoritm S.R.L. prin Acordul de concesiune pentru dezvoltare - exploatare petrolieră în perimetrul DEE V - 6 Borș, încheiat între Agenția Națională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent și Societatea Algoritm.S.R.L., aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1249/2004, către Societatea Pacific Energy S.A.
10.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind trecerea unor imobile din domeniul public al statului și administrarea Serviciului de Informații Externe în domeniul privat al statului și administrarea Serviciului de Informații Externe, în vederea scoaterii din funcțiune și casării
11.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind desemnarea administratorului sistemului de garanție-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile
12.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea anexei nr. 11 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 privind aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, precum și trecerea unor imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Penitenciarului Focșani din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor, în domeniul privat al statului, în vederea scoaterii din funcțiune și demolării
13.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea Tezelor prealabile ale proiectului Codului unor servicii comunitare de utilități publice
14.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea stemei comunei Sita Buzăului, județul Covasna
15.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea stemei comunei Brădești, județul Harghita
16.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea modelului steagului comunei Brăduț, județul Covasna
17.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind recunoașterea Asociației ARTIS ca fiind de utilitate publică
18.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind înscrierea unui bun imobil în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, în administrarea Ministerului Culturii, precum și pentru revocarea dreptului de folosință gratuită al Uniunii Scriitorilor din România asupra acestui bun imobil, urmată de transmiterea imobilului din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Culturii, în domeniul public al orașului Sovata, județul Mureș
19.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unui imobil aflat în proprietatea publică a statului și în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Spitalul de Urgență ,,Prof. dr. Dimitrie Gerota" București
20.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea în administrare Regiei Autonome Tehnologii pentru Energia Nucleara - RATEN, aflat sub autoritatea Ministerului Energiei a unor bunuri imobile
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























