Guvernu pregătește încă o lovitură pentru Klaus Iohannis. Conform unor surse, Administrația Prezidențială primește doar o treime din bugetul cerut la rectificarea bugetară.
Potrivit unor surse politice, Guvernul îi va da președintelui doar o treime din suma solicitată la rectificarea bugetară.
Astfel, Administrația Prezidențială a cerut peste 10 milioane de lei, însă Executivul ar urma să aprobe doar 2,6 milioane de lei, arata sursa citată.
Măsura vine după ce președintele României a criticat activitatea Guvernului.
Pe 7 august, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat că bugetul Administrației Prezidențiale a fost redus cu 11,1 milioane de lei.
În aceeași zi, purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale, Mădălina Dobrovolschi, a precizat că a adus la cunoștința MFP și Guvernului "situația gravă în care s-ar putea ajunge dacă vor fi efectuate reducerile masive de buget", menționând că, anterior, a purtat discuții pe această temă cu Darius Vâlcov, mandatat în acest sens de premierul Viorica Dăncilă. Potrivit sursei citate, Administrația Prezidențială nu va putea achita integral viitoarele obligații contractuale, nici pentru deplasări externe, nici pentru alte angajamente, în lipsa creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăților.
Administrația Prezidențială a mai criticat rectificarea bugetară a Guvernului, precizând că, prin tăierea fondurilor Președinției, România nu-și va putea păstra angajamentele, precum Summit-ul celor 3 mări,a completat Dobrovolschi. O nouă adresă a fost trimisă către Ministerul de Finanțe.