ExclusivPolitica· 4 min citire

Gușă, despre alegerile din Franța și scopul lui Putin: "A vrut întotdeauna o Europă mare"

Gușă, despre alegerile din Franța și scopul lui Putin: "A vrut întotdeauna o Europă mare"

Gușă, despre alegerile din Franța și scopul lui Putin: "A vrut întotdeauna o Europă mare"

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 2 mai 2017, 23:42

Cozmin Gușă a vorbit despre politica externă, făcând o analiză a principalelor tendințe de influență la nivel global. Consultantul politic a explicat că, indiferent de rezultatul alegerilor din Franța, "viitorul este unul tulburat", precizând și că scopul lui Vladimir Putin nu a fost niciodată să distrugă Uniunea Europeană, ci doar să o subjuge.

Consultantul a explicat motivul pentru care miza alegerilor de duminica aceasta din Franța este mai serioasă decât s-ar putea crede, la o primă vedere.

"Lumea așteaptă rezultatul alegerilor din Franța, mulți gândindu-se doar la cauzele simpliste, fără să se gândească că într-un fel lumea s-a modificat mult în ultima perioadă, sub ochii și urechile și urechile prea puțin atente ale contemporanilor noștri. Lumea e un conglomerat guvernat de lăcomie, un dans al lăcomiei individuale și de grup în care ne-am prins cu toții. Nu mai există solidaritate, pentru că neoliderii excelează în a nu-și ține cuvântul. Semnalul evident generat în SUA marchează rebipolarizarea lumii.

În jurul acestor poli, Eurasia și lumea Euroatlantică, se împarte în SUA și Marea Britanie și restul Europei. Franța are rolul unui magnet destabilizator sau stabilizator. Macron e un reprezentant al finanțelor mondiale care, practic, conduc lumea, al establishment-ului.

(...) Autocrațiile nu sunt nici pe departe mai drepte sau mai corecte, dar pot arăta cu degetul problemele finanțelor mondiale.

Marine, așa se numește în campanie,  la fel ca Hillary, se erijează în reprezentanta patrioților, a celor care critică bine, dar nu au soluții. E populară, ajunge la inima multor francezi și e pe un val popular. Ceea ce părea previzibil după primul tur, alegerea lui Macron, acum nu mai este. Macron -din pricina bârfelor, a ciudățeniei sale ca personaj- e, în ultima săptămână, în declin, iar Marine a luat avânt", a spus, la Realitatea TV, Cozmin Gușă.

Consultantul politic afirmă că acesta "e felul în care Iohannis a câștigat în 2014, iar în Franța se consumă mult mai mult acest gen de informație. Dacă Marine Le Pen n-ar fi prins turul doi, lucrurile se petreceau altfel. E un pericol foarte mare pentru decizia de coeziune a UE. Nu știm ce va face, dacă va ajunge președinte, poate că nu va vorbi de Frexit, ci de o reformare dură. Nu știm cât de tare se va duce acest val pozitiv al lui Le Pen și cât de tare va coborî Macron.

Vedetele publice fac mai mult decât un brand de televiziune în sine: comentatori, scriitori, poeți, au o putere mare de coagulare și asta nu ajută la evaluarea cu obiectivitate a ce va urma. Facebook-ul e o bârfă colectivă la o cârciumă virtuală, populată de știri false. Cine câștigă acest meci în Franța va fi decisiv - teoria masei critice de nehotărâți, când vor merge într-o parte sau în alta, vor lua tot mai mulți cu ei".

Gușă a analizat și manifestațiile care au avut loc în Franța: "E o mișcare de stradă de segmentare, prin care vor micșora grupul de nehotărâți care ar putea migra către Le Pen. Consecințele vor fi majore, indiferent de rezultate. E evident că UE e un proiect șchiop și dominat de interese economice absconse".  

Consultantul politic a scos în evidență importanța întâlnirii de marți dintre Angela Merkel și Vladimir Putin, urmată de o convorbire telefonică dintrev Vladimir Putin și Donald Trump.

"Faptul că înaintea alegerilor din Franța Merkel s-a văzut cu Putin, apoi Putin a vorbit cu Trump, e evident că se iau în considerare scenarii despre viitorul UE. Scopul lui Putin dintotdeauna a fost o Europă mare, care să includă și Rusia la masă, proiect al lui Putin care poate fi favorizat de alegerea lui Le Pen. El nu dorește distrugerea UE, ci să o subjuge, să fie principala țară la masă. E vorba și de dependența energetică pe care o are față de țări din Europa.

Viitorul este unul tulburat, alegerile din Franța nu rezolvă nimic. Vor genera o anumită tendință", spune Cozmin Gușă, explicând și că "cel care joacă cel mai puțin în Europa e Donald Trump" și concluzionând că "în jurul nostru sunt dictaturi mascate, Serbia, Ungaria, Ucraina, Bulgaria e condusă de un rusofil".

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica