Gușă: Partidele nu înțeleg și nu doresc să se reformeze! Guvernul tehnocrat, marea dezamăgire

Friday, 09 September 2016, 21:52 Sursă: REALITATEA.NET

Autor: Realitatea.NET

Cozmin Gușă a explicat că România este singura țară din spațiul euro-atlantic în care există o astfel de incertitudine în privința instituțiilor din justiție, dar și în ceea ce privește clasa politică. 

"Exact cum o prezentați voi. Și mă uitam la titlurile foarte dure, corozive, care rulează, dar, din păcate, adevărate, nu pot să le găsesc vreun cusur. Și mă gândeam în care țară din UE ar fi posibil ca asemenea titluri dure, de speriat cetățenii, să mai fie și adevărate, și nu este. Adică dacă noi ne revendicăm ca fiind europeniști, euroatlantiști, în tot spațiul euro-atlantic, din nefericire, nu poate să fie o emisiune corectă, cum este și cea din seara asta. Repet, asta trebuie să ne îngrijoreze, pentru că oricâte defecțiuni ar exista în aceste state, așa ceva, o descriere a țării prin titluri cum sunt cele din seara asta, nu poate să existe. Nici măcar în Bulgaria, nici în Ungaria, cu atât mai puțin în Polonia. Ce să mai vorbim de Statele Unite, unde chiar dacă se poartă acum o bătălie electorală, acolo instituțiile statului stau de strajă și, la fel cum organele interne ale omului conlucrează sub comanda creierului, tot la fel conlucrează între ele atunci când este vorba de o criză. Și, sigur, și în Statele Unite putem să vorbim de o criză acum", a spus consultantul politic.

Acesta a subliniat faptul că o țară civilizată din punct de vedere politic constă în lideri civili, nu din serviciul militar, dândui drept exemplu negativ pe fostul interimar al Guvernului, după demisia lui Adrian Năstase, Eugen Bejinariu și pe fostul vicepremier și ministru al Afacerilor Interne Gabriel Oprea.

"Și apropo de asta. Unul dintre cei mai importanți euroatlantiști, un euroatlantist care avea un tată aristrocat englez, o mamă mare moștenitoare din Statele Unite, într-un moment în care nu era în guvern, a descris civilizația pe care o înțelegea el în secolul trecut, în secolul XX, ca fiind acea societate care se bazează pe opinia și decizia civililor. Pentru că doar atunci putem să vorbim despre o civilizație. În praetorianismul, respectiv oamenii în uniforme și educați pentru a fi militari, nu intervin în zona de opinie și în zona de decizie și civilii. Acel mare euroatlantist era Winston Churchill, un om care, fiind milităros din fire, nu avea prea multe motive să dea atâta credit civililor, dar făcea acest lucru. Și acest praetorianism în Romnia, să nu se supere niciunul dintre cei evocați, a fost inventat, din păcate, de către Adrian Năstase. Eugen Bejinariu și Gabriel Opea sunt doar două exemple, dar sunt multe alte exemple despre care vorbim. Acel Eugen Bejinariu dispărut în urma scandalului Microsoft. A fost apoi, sigur, desăvârșit de către Traian Băsescu", a punctat Cozmin Gușă.

Consultantul politic a explicat că alegerile parlamentare ce vor avea loc în data de 11 decembrie nu vor fi o surpriză din punct de vedere al candidaturilor, asta pentru că partidele politice refuză să se reformeze și să aducă oameni buni în față.

"Dacă tot vorbim despre civili înseamnă că vorbim despre oameni care-și formează opinia analizând semenii lor, în virtutea calităților și defectelor acestor semeni și încercând să ia ce e mai bun de la acești semeni. Pentru că oamenii din instituțiile de forță au calitatea să ne apere de infractori, au calitatea să fie duri în momente de criză și au calitatea să execute ordinele mai degrabă decât să le gândească, cu condiția ca aceste ordine, repet, să vină de la o structură civilă. Iar această structură civilă sigur că ar trebui oferită de pepiniera partidelor. Iar ultimul titlu care a apărut, apropo de PNL care are o inițiativă ‘fericită’, chiar marele primar de la Ploiești are un proiect de lege prin care vrea să pună directori în ministere oameni de la partide. Și este o aberație totală atâta timp cât aceste partide nu înțeleg și nu doresc, și o să vedeți la aceste alegeri că nu doresc, să se reformeze, să aducă oameni buni în față. Acesta a fost și păcatul USL-ului, când vorbeam pe vremuri despre Antonescu și ponta că și-au unit neputințele și își duc partidul pe baza unei minciuni, pentru că nu doresc să-l reformeze și USL-ul era atunci în opoziție. Era vorba despre același lucru, acest joc l-au continuat și Gorghiu și Blaga, acest joc îl continuă și Dragnea, bineînțeles absolut fără problemă. Dar măcar ei sunt sinceri, ei spun că vor să salveze țara prin baroni și progeniturile lor politice. Nu mă refer aici la copiii baronilor, să nu se sperie, mă refer la progenituri politice, cei pe care îi pun mereu să candideze pe funcții de consilieri sau pe funcții de parlamentari. Deci n-a învățat nimeni absolut nimic din nicio lecție", a punctat Gușă.

Acesta a taxat și Guvernul Cioloș pentru rezultatele slabe pe care le-a înregistrat până în acest moment, când mai sunt doar trei luni până la final de mandat, arătând că prim-miniștrii care și-au exercitat mandatele în România, începând de la Călin Popescu Tăriceanu, nu au lăsat nimic pozitiv în urma lor, ba din contră.

"Așa cum nici tehnocrații nu au învățat din cadoul în urma tragediei de la Colectiv, gândindu-se că li se cuvine. Nu, nu li se cuvine nimic, s-au dus ca să muncească! Și ultima noastră mare dezamăgire este acest guvern de tehnocrați, din păcate, în această obsesie pentru imagine sau pentru a se perpetua la guvernare, vezi exemplul Borc, pe care nu cred că l-au pus francezii lui să atace și funcția de prim-ministru pentru că nu cred că ar fi legal să avem în funcția de prim-ministru pe cineva atât de francez cum este Borc. Cu exemple pot continua până la Cioloș, din nefericire, marea dezamăgire și pentru cetățeni probabil, care au văzut o umbră de speranță, când Ponta s-a lăsat dus și a plecat, în acești oameni care păreau de bună credință, dar din nefericire nu sunt", a spus consultantul politic.

"Exemplele pozitive sunt mult prea puține și ele nu țin de linia guvernării. Sunt lucruri care se mai fac pe ici, pe colo, dar asta este mult prea puțin, oamenii nu răspund în fața nimănui. Tehnocrații au luat guvernare ca pe un cadou și tare mi-e teamă că administrația românească va arăta chiar mult mai prost după această experiență tehnocrată, decât a arătat la finalul mandatelor lui Tăriceanu, ca să o iau de la Tăriceanu, cei patru ani dezastruoși, Boc și așa mai departe. Înșirăm la prim-miniștri fără să punem nimic în dreptul lor, pentru că nici nu pot să vorbesc despre MRU dacă nu mă mai gândesc o dată la Cupru Min sau la KazMunaiGaz, că, probabil, KazMunaiGaz este doar începutul scandalului Cupru Min. Dacă vă aduceți aminte, dorit să fie privatizat pe repede înainte, cu niște firme foarte ciudate. Este cea mai mare ispravă a mandatului lui MRU", a continuat acesta.

Cozmin Gușă a vorbit și despre Victor Ponta, susținând că singurul lucru pe care ar fi trebuit să-l facă și nu l-a făcut este să-și recunoască vina pentru greșelile comise în timpul mandatului său de premier.

"Iar dacă începem iar să-l descoasem pe Ponta și mandatul său ne aducem aminte iar de emisiunile din 2013, 2014, 2015 și așa mai departe. Adică doar minusuri, minusuri, minusuri ale unor oameni care populează știrile. Dar nu populează știrile pentru că greșesc jurnaliștii, nu, ei populează știrile dintr-un motiv foarte simplu: au beneficiat de mari avantaje, mulți bani, mult respect public, servitori publici la dispoziția lor din partea statului român, cu contribuția alegătorilor români, au greșit flagrant, n-au făcut nimic, s-au îmbogățit într-un mod grobian. Și n-au făcut un singur lucru: mea culpa. Victor Ponta, în cea mai șocantă postare a sa, care-l descrie așa cum este, și mă refer la postarea în care a asimiliat catastrofa naturală din Italia și drama românilor și a italienilor de acolo cu scandalul Colectiv, care s-a întâmplat acel scandal și acea dramă tocmai din cauza găunoșeniei administrației invetate de oamenic a el și a mitei date la toate nivelurile administrației publice și centrale. Să asemeni, doar pentru a-ți face un avantaj din colțul gurii, o catastrofă naturală cu atâtea victime umane cu o catastrofă generată tocmai de administrația pe care tu o reprezenți ne arată exact cum gândește acest băiat, care n-a dorit niciodată în viața lui decât să fie mai bogat decât Adrian Năstase și mai șmecher decât Traian Băsescu. El nu a avut alte categorisiri în viață și chiar mă uitam la jurnaliștii care vorbeau despre felul în care a ajuns avocat, eu nici nu am știut că el n-a dat examen ca avocat și că a ajuns avocat doar în baza acelui doctorat plagiat. Adică, asta e marea lui problemă, că dacă nu va mai avea doctoratul, nu va mai fi avocat. Nu a dat examen pentru avocat. A luat-o tot timpul pe scurtături și noroc cu Mihai Tatulici, care l-a luat dintr-o pepinieră și l-a pus la televizor înainte de anul 2000, probabil știind câte ceva despre aventurile lui cu Carla del Ponte și anumite sarcini pe care le-a avut, de ne-a păcălit pe noi, după aceea, să-l promovăm șef la tineret la PSD și șef al corpului de control al primului ministru. Sigur că a fost o mare păcăleală. Dar el a luat în serios această păcăleală și a spus: ‘E, dacă v-am păcălit în prima fază, vreau să vă păcălesc până la capăt’", a conchis consultantul politic.


Vezi mai multe


Adaugă părerea ta
Alte articole din: Ultimele Stiri