Senatorul PSD Mircea Geoană a declarat, vineri, că poate nu este prea târziu ca liberalul Crin Antonescu să învețe diferența dintre un simplu politician și un om de stat, care înțelege că Guvernul, Președinția și Parlamentul sunt mai mult decât suma partidelor sau politicienilor care le conduc.
"Proiectele bune pentru țară nu sunt pesediste sau liberale sau pedeliste. Guvernul României, ca și Președinția sau Parlamentul, reprezintă mai mult decât suma partidelor sau politicienilor ce le ocupă vremelnic. Asta face diferența dintre un simplu politician și un om de stat. Poate nu e prea târziu ca domnul Antonescu să învețe asta", a precizat, vineri, Mircea Geoană, pe contul său de Facebook.
Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, la B1Tv, că dacă liberalii din Guvern nu i-au spus premierului că Mircea Geoană nu poate fi numit reprezentant al unui Cabinet din care face parte PNL, atunci este vina acestora, nu a lui Victor Ponta.
Antonescu a precizat că nu a fost informat despre numirea lui Geoană, ci a aflat din presă.
"Nu am ce să îi reproșez domnului Ponta. Dacă liberalii din Guvern au avut știință de chestiunea asta și nu i-au spus domnului Ponta că îl poate numi pe domnul Geoană reprezentant al său personal unde vrea, dar nu și al Guvernului din care facem parte, atunci e vina lor (...) Și nu are importanță al cui reprezentant și pe lângă cine este domnul Geoană, hai să fim serioși", a spus Antonescu.
Mircea Geoană a fost numit de premierul Victor Ponta drept Înalt Reprezentant al Primului-Ministru pentru promovarea proiectelor economice strategice și de diplomație publică, post înființat în cadrul Cancelariei premierului.
Activitatea lui Mircea Geoană va fi onorifică și neremunerată.
Numirea în funcție a fost efectuată prin decizie semnată de Ponta.