Gabriel Oprea, fostul ministru de Interne, a declarat, la sediul ICCJ, referitor la dosarul în care este acuzat de ucidere din culpă, că dosarul este de domeniul fantasticului și a punctat că mașina în care se afla avea viteză legal, dar dijn păcate, motociclistul a căzut și a murit.
"M-ați intrebat despre dosarul privind uciderea din culpă, mi se pare ceva de domeniul fantasticului, eram cu mașina, era in jur de 9 si ceva, mă deplasam catre domiciliu. Masina in care ma aflam avea viteza legală, din pacate motociclistul s-a lovit si a cazut. Dispozitivul care exista inca din anii 2000 este stabilit cu Politia Rutieră", a spus Gabriel Oprea.
Anterior, Oprea a declarat în legătură cu acuzația DNA de ucidere din culpă în dosarul morții lui Bogdan Gigină, că este nevinovat, iar "procurorii sunt pe un drum greșit", susținând că în seara în care a avut loc accidentul se întorcea de la SRI.
"După aproape un an, procurorii DNA au anunțat că solicită aviz pentru începerea urmăririi penale față de mine, în legătură cu accidentul în care a murit Bogdan Gigină. Am spus-o și o repet: regret enorm această pierdere și cuvintele sunt prea puține pentru a descrie cât de mult m-a marcat, ca părinte mai ales, tragedia din octombrie 2015. Vreau să se facă dreptate, însă, citind comunicatul DNA, cred că procurorii sunt pe un drum greșit", a scris Gabriel Oprea pe facebook.
El precizează că nu a avut acces la dosar, dar că dorește să sublinieze o serie de aspecte. "Nu era vorba despre o coloană oficială, ci despre un dispozitiv de însoțire. Există o reglementare din anul 2000 care prevede că miniștrii de stat beneficiază de însoțire și protecție. De altfel, tot DNA detaliază, într-un comunicat mai vechi, despre ce este vorba: <>", a menționat fostul ministru de Interne.