Politica· 3 min citire

Elena Udrea, mărturisiri și cugetări de ultima oră, privind o eventuală candidatură a sa

Elena Udrea, mărturisiri și cugetări de ultima oră, privind o eventuală candidatură a sa

Elena Udrea, mărturisiri și cugetări de ultima oră, privind o eventuală candidatură a sa

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 6 aug. 2016, 09:57

Elena Udrea spune, într-un interviu pentru Digi 24, că nu va candida la alegerile parlamentare din toamnă, că politica s-a degradat deși au venit tineri, care au avut ”apucături capitaliste”, dar au moștenit și practicile de nepotism de dinainte de 1989. Despre ea, Udrea spune că a fost ”unul dintre politicienii buni pe care i-a avut această țară și unul dintre miniștrii foarte buni pe care i-a avut această țară”.

Deputatul Elena Udrea a spus că la alegeri parlamentare din acest an nu va candida pentru un nou mandat. Întrebată dacă este o decizie definitivă, ea a răspuns: ”Mă întrebați acum, acum vă spun că nu mai candidez. Nu am stat să analizez mai mult de atât, dar decizia mea acum este să nu candidez”.

Ea susține că nu neapărat o schimbare de generație va aduce o schimbare a modului de a face politică.

”Asta am văzut-o pe pielea noastră de la Revoluție încoace. Dimpotrivă, mie mi se pare că politica s-a degradat, chiar dacă generațiile care au venit de-a lungul timpului au fost mai degrabă educate în democrație. Este un exercițiu de politică nou, vom vedea dacă va aduce un plus modul de a face politică în țara asta și țării în general pentru că politica este în slujba sau ar trebui să fie în slujba oamenilor”, a adăugat Udrea.

În ceea ce privește degradarea politicii, Elena Udrea a spus că se referă la prestația Parlamentului, la modul de promovare a oamenilor în funcții publice, care nu s-a schimbat deloc, s-au perpetuat fix aceleași practici, indiferent ce generații au venit.

”Modul în care s-a exercitat și viziunea asupra exercitării puterii publice, aveau mai mult respect pentru acest lucru cei care se formaseră în politică înainte de 1989. Cei care au venit tineri au venit cu apucături de capitalism, pe de o parte, pe de altă parte fix cu aceleași practici de nepotism, pe care le-am moștenit din vremea lui Ceaușescu. Deci a fost o combinație mai rea decât ce rămăsese după 1989. Mie nu mi s-a părut că schimbarea de generații adaugă lipsa de eficiență a Parlamentului, degradarea, nu știu, a actului guvernamental, până la guvernul de azi, care este o catastrofă. Mie nu mi se pare că am mers spre mai bine”, afirmă udrea.

Ea spune că actualul Parlament i s-a părut ”inutil” și că e nevoie de o schimbare de generații.

”Uitați, vă dau un nume sau nume care nu vor pleca și care, probabil, că ar trebui să plece: domnul Vasile Blaga, pleacă? Nu știu dacă pleacă sau alții din generația dânsului. Dacă nu se întâmplă o schimbare și asta și la nivelul societății pentru că și politicienii nu pică de pe lună, politicienii se schimbă și vin din societate. Dacă nu se va schimba mentalitatea, degeaba vin nume noi în politică”, susține Udrea. Întrebată despre faptul că și ea a venit în politică cu foarte mulți bani și a fost sprijinită foarte mult de fostul președinte Traian Băsescu pentru a obține anumite funcții, Elena Udrea a spus:

”Eu despre mine cred că am fost unul dintre politicienii buni pe care i-a avut această țară și unul dintre miniștrii foarte buni pe care i-a avut această țară. Faptul că în politică ești sprijinit de un partid, de un lider, aceasta este structura, așa se promovează în politică. Problema este dacă ești în stare să faci ceva”. Despre Traian Băsescu, ea a spus că fostul președinte ”rămâne un reper în politica românească”.

”De experiența lui ar fi nevoie, se vede acum, cu un președinte inexistent și incapabil să-și exercite prerogativele, se vedea cam cât de mult ar fi însemnat pentru România Traian Băsescu. Nu știu dacă în Parlament, dar la vârful politicii românești, în vreun fel, cred că trebuie să rămână”, a apreciat Udrea. Întrebată dacă rămâne apropiată de PMP, Elena Udrea a răspuns: ”E partidul pe care l-am crescut, pe care l-am construit. Cel mai frumos proiect politic din ultimii 26 de ani a fost PMP. Rămân apropiată, voi vota PMP, voi susține liderii PMP”.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica