Trei ore. De atât au avut nevoie social democrații să-și inventarieze recolta obținută la alegerile locale. Și să pună la punct planul de a pune mâna pe putere la nivel local. Totul rămâne cum a stabilit liderul PSD, Liviu Dragnea. Liviu Dragnea a declarat, după ședința CExN a PSD, că partidul are majoritate în 14 județe, iar în celelalte va face alianțe cu ALDE și UNPR. PSD va avea control total în 27 de județe.
„Pentru consiliile județene, în 14 județe din România PSD are majoritate singur și va putea pune președinții de Consilii Județene. În alte 11 județe putem face majoritate doar cu ALDE. Asta înseamnă 25. În încă două județe, putem face majoritate PSD – ALDE – UNPR. În total 27. În schimb, mai sunt trei sau patru județe unde vom începe negocierile de mâine, unde avem șanse ca PSD să formeze majoritate împreună cu alte partide, cu excepția PNL, cu excepția PMP“, a anunțat Liviu Dragnea.
În toate județele unde PSD va avea președintele Consiliului Județena, ALDE va avea un post de vicepreședinte. „În toate județele unde PSD-ul are majoritate singur, ALDE va primi un post de vicepreședinte, chiar dacă noi facem majoritate singuri și, bineînțeles și în județele unde facem împreună. Asta înseamnă colaborare și constituirea unei majorități. Oriunde va fi posibil PSD este dispus să creeze condițiile pentru ca membri ALDE și UNPR să obțină funcții de vicepreședinți și de viceprimari, pentru că vrem ca aceste majorități să fie funcționale”, a spus Dragnea.
In ceea ce priveste judetele cu rezultate slabe, Dragnea a subliniat ca "Nu cosmetizez nicio organizatie, voi lua masuri." Liderul PSD a anuntat ca va merge in tara "sa ia masuri serioase si profunde", adaugand ca, acolo unde au fost "aroganti", social-democratii au pierdut: "Toti colegii care au inteles care e abordarea, atitudinea, au castigat alegerile. Colegi care aveau 4-5 mandate, care au crezut ca se pot purta urat cu oamenii si vor fi alesi, au pierdut." Liviu Dragnea a anuntat ca PSD a castigat la locale in jur de 1.700 de primari, ceea ce inseamna 53% din numarul total de primari. "De data asta se pare ca am castigat mai multe orase decat de obicei, inclusiv resedinte de judet. Este o veste buna."
La consiliile judetene, PSD a obtinut 44,2%, a declarat Dragnea, precizand ca asteapta numaratoarea finala a Biroului Electoral Central.
Liviu Dragnea a enumerat resedintele de judet pe care "nu le aveam" si PSD le-a castigat la actualele alegeri locale: Bacau, Targoviste, Galati, Zalau si Turnu Severin. "Bucurestiul nu e resedinte de judet", a adaugat Dragnea, adaugand ca social-democratii au si pierdut cateva orase - resedinte de judet: Botosani, Satu Mare si Ploiesti.
"Sunt cateva judete unde se puteau obtine rezultate mai bune. Le-am spus colegilor ca in perioada urmatoare, dupa ce vom finaliza negocierile, voi merge prin tara avand cateva obiective foarte clare. Nu am luat nicio decizie cu privire la judetele slabe", a precizat presedintele PSD. Dragnea mai spune ca merge in tara si pentru a se asigura ca "nu pleaca toata lumea in concediu in aceasta perioada, ca sa se inceapa efectiv munca in administratia locala. Oamenii nu i-au votat ca sa mearga in concediu". "De asemenea, campania pentru alegerile din toamna trebuie sa inceapa", a mai spus liderul PSD.