Premierul Dacian Cioloș a anunțat în ședința solemnă din Senat, că mizează în mandatul său pe cultură, educație, dar și pe armată întărită. Șeful Guvernul a mai punctat că intenția sa este de a forma o administrație mai puternică, mai eficientă și mai adaptată așteptărilor legitime ale cetățenilor.
"Vă mulțumesc pentru oprtunitatea de a mă adresa în această zi solemnă. Pentru fiecare dintre noi ziua de 1 decembrie, este si un bun prilej de bilanț, este și un moment în care ne putem întreba care sunt motivele pentru care suntem mândri de această țară și ne putem întreba care este calea de urmat. Este important să spunem că drumul pe care vrem să mergem trebuie parcurs împreună. Doar așa putem merge cu conștiința împăcată și putem spera că vin niște vremuri bune", a spus Cioloș.
Premierul a declarat, miercuri, în plenul Senatului, că 2016 este un an crucial pentru România, iar guvernul va miza pe economie, educație, servicii sociale îmbunătățite, cultură, dar și o armată în proces de modernizare, precizând că, într-un climat tensionat, România nu este singură.
"Intrăm într-un an crucial pentru România, anul în care eforturile unui guvern neafiliat politic, dar care mizează pe sprijinul partidelor politice și pe cel al instituțiilor majore, care sunt Președinția și Parlamentul României, se vor îndrepta spre construcția unui proiect de țară coerent, realizat în consultare cu cetățenii și societatea civilă, dar mai ales cu sprijinul mediului politic, dornic de reformă", a spus premierul în plenul Senatului.
Premierul a afirmat că proiectul de țară va viza modernizarea instituțiilor, consolidarea statului de drept, crearea condițiilor pentru folosirea superioară a resurselor de dezvoltare, fie că ele provin din bugetul de stat, din fonduri europene, din investiții de capital românesc sau investiții străine.
"Acest proiect va avea ca țintă și întărirea statului de drept și consolidarea participării publice la conducerea proceselor de schimbare și modernizare. Va fi un an în care, pentru a profita de repornirea motoarelor dezvoltării sociale și economice ale României, va trebui să acceptăm schimbarea ca regulă pentru evoluție și pentru a profita de această oportunitate", a spus Cioloș.
Prim-ministrul a mai spus că mandatul guvernului său are ca miză "o nouă atitudine a autorităților statului" și că intenția sa este de a forma o administrație mai puternică, mai eficientă și mai adaptată așteptărilor legitime ale cetățenilor. "Vom miza pe economie, pe educație, pe servicii sociale îmbunățite, pe cultură, dar și pe o armată în plin proces de modernizare într-un proiect coerent de securitate", a mai spus Dacian Cioloș.
În context, el a invocat climatul extern tensionat și a subliniat că România nu este singură, iar românii trebuie să fie solidari între ei și solidari cu partenerii din UE și NATO.
Pe de altă parte, Cioloș a mai spus, după ce și-a încheiat discursul, că a avut o întâlnire și cu primarul intermar al Bucureștiului, vorbind despre furnizarea căldurii și Teatrul Nottara.