Politica· 2 min citire

Dacian Cioloș, despre Legea Salarizării: Vrem să corectăm situația salariilor mici

Dacian Cioloș, despre Legea Salarizării: Vrem să corectăm situația salariilor mici

Dacian Cioloș, despre Legea Salarizării: Vrem să corectăm situația salariilor mici

Publicat6 apr. 2016, 10:31
Actualizat6 apr. 2016, 16:15

Dacian Cioloș a declarat în deschiderea ședinței de Guvern că Evecutivul va propune adoptarea Legii Salarizării prin Ordonanță de Urgență, asfel încât să fie corectate salariile mici, dar și inechitățile dintre funcționarii care au acceași funcție, dar salarii diferite.

"Ideea unei corectări imediate a unei disfuncționalități. Acest proiect de ordonanță de urgență va fi un proiect care  va avea ca obiectiv o corectare între clasele salariale", a spus Dacian Cioloș.

Premierul Dacian Cioloș a detaliat luni variantele aflate pe masa Executivului. Referitor la soluțiile luate în calcul, el a anunțat că una prevede o creștere multianuală, până în 2020, iar cealaltă este o soluție de moment care se referă numai la anul viitor.

"Deci avem o dată soluția mobilizării resurselor bugetare până în 2020, limitate așa cum sunt, și să vedem ce și putem face cu ele, să gândim o lege pe patru ani pornind de la un nivel de salariu minim și de acolo în sus să vedem ce și de unde putem reechilibra lucrurile. O altă variantă la care ne gândim foarte serios, în măsura în care considerăm că nu putem pune pe masă un proiect de lege al salarizării unitare realist, multianual, cu șanse de aplicare, să vedem ce putem face în anul care vine, cu resursele pe care știm că le putem mobiliza, cu proiectul de buget pe care-l vom propune și să venim cel puțin cu această primă fază a reechilibrării, urmând să gândim apoi, sau să gândească viitorul Guvern, viitorul Parlament, în funcție de ce-și asumă", a precizat șeful Guvernului.

Premierul a dat asigurări că indiferent de soluția aleasă, salariile vor crește.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica