Politica· 2 min citire

CSM a anunțat când va da avizul pe Legile Justiției

CSM a anunțat când va da avizul pe Legile Justiției

CSM a anunțat când va da avizul pe Legile Justiției

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 31 aug. 2017, 19:52

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a publicat calendarul avizării propunerilor de modificare a legilor justiției promovate de ministrul Tudorel Toader și arată că până în 13 septembrie așteaptă observațiile magistraților și că în ultima săptămânâ din septembrie va emite un aviz, pozitiv sau negativ, față de aceste propuneri.

Potrivit CSM, calendarul activităților interne aferente procedurii de avizare a acestui proiect de act normativ va presupune “consultarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a celorlalte instanțe judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea, a Institutului Național al Magistraturii, a Școlii Naționale de Grefieri, a Inspecției Judiciare precum și a asociațiilor profesionale ale judecătorilor și procurorilor, care sunt invitate să transmită Consiliului Superior al Magistraturii propunerile și observațiile pe marginea acestui proiect de lege până la dată de 13 septembrie 2017”, se arată într-un comunciat al CSM.

Urmează centralizarea tuturor acestor propuneri de către Direcția legislație, documentare și contencios din cadrul CSM până la dată de 20 septembrie 2017.

Avizul consultative prevăzut de lege urmează să fie emis de plenul CSM în ultima săptămâna a lunii septembrie 2017. Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, miercuri că va trimite propunerile de modificare a legilor justiției doar la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) nu și la DNA, Parchetul General sau DIICOT, pe motiv că doar CSM avizează propunerile legislative și pentru că procurorii nu fac legi, ci doar aplică și interpretează legea.

„Propunerile privind modificarea legilor justiției nu le voi trimite la Ministerul Public și nici la componentele ministerului public, pentru că avizator este CSM. CSM care are Secție pentru judecători, Secție pentru procurori și CSM-ul care este garantul independenței justiției și avizator pe legile justiției. (...)Trimit proiectul de lege la CSM, aștept să-l primim înapoi, îl trimit la Guvern și de acolo începe procedura decizională. MJ este inițiator, am pus în dezbatere principalele probleme", a arătat Tudorel Toader.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica