Deputatul Cristian Rizea a ajuns, joi dimineață, la sediul Direcției Naționale Anticorupție pentru a fi audiat, după ce parlamentarii au avizat reținerea însă nu și arestarea sa. Procurorii DNA i-au adus la cunoștiință faptul că în șapte zile trebuie să achite o cauțiune în valoare de un milion și jumătate de lei, scrie Mediafax.
Potrivit legii, acesta poate contesta măsura la instanța supremă.
"Nu mi-am invocat copilul în declarația de ieri decât în contextul în care procurorii au zis că sunt un pericol pentru ordinea publică. Eu cred că nu sunt. De asta am spus-o și ieri în plen că sunt un tată responsabil. Domnul Orban ar fi spus că se blocheză justiția. Nu, domnule, nu se blochează justiția, sunt aici. Și voi veni ori de câte ori consideră domnii procurori. L-aș invita pe domnul Orban să se uite la colegul dânsului, Dan-Radu Rușanu, care a stat patru luni în arest și a fost achitat în prima instanță. Nu e bine domnule Orban să faceți aprecieri despre alți colegi că nu se știe când veți ajunge chiar dumneavoastră în situația asta", a declarat deputatul Cristian Rizea la ieșirea din sediul DNA.
Deputatul PSD Cristian Rizea le-a cerut miercuri deputaților să nu încuviințeze arestarea preventivă solicitată de DNA și le-a spus acestora că este în plin proces de adopție a fului său de doi ani și jumătate, iar o arestare a sa ar conduce la întreruperea procesului.