ExclusivPolitica· 6 min citire

COZMIN GUȘĂ: VICTOR PONTA își negociază propriile interese cu marile puteri

COZMIN GUȘĂ: VICTOR PONTA își negociază propriile interese cu marile puteri

COZMIN GUȘĂ: VICTOR PONTA își negociază propriile interese cu marile puteri

Publicat4 feb. 2014, 20:42
Actualizat4 feb. 2014, 23:31

În momentul de față, România nu mai e respectată, foarte mulți ne ignoră. Avertismentul a venit din partea consultantului politic Cozmin Gușă. Într-o intervenție la Realitatea TV, acesta a declarat că, în ultima vreme, se vede tot mai clar cum diferiți politicieni, în frunte cu șeful Executivului, Victor Ponta, "trădează" țara, negociindu-și propriile interese. "Ponta își negociază propriile interese cu marile puteri", spune Gușă.

"Din nefericire, în România se emit mereu scheme de supraviețuire. O schemă de supraviețuire pentru politicienii cu complexe, pentru "hrebenciucii cu complexe", cum le spun eu, adică cei proveniți din protipendada partidului comunist care trebuiau, într-un fel sau altul, să se perpetueze în zona puterii, i-a făcut pe toți, poate chiar după modelul Hrebenciuc, să acționeze în acest fel. Dorim să ne salvăm propria piele, reprezentăm România în diverse organisme, de la cele cvasi-banale, la cele de integritate euroatlantică în care suntem reprezentați acum și nouă o să ne meargă bine, dar uităm de ceea ce ar trebui să cerem în folosul statului român, care este un stat care ar trebui să fie extrem de respectat, un stat pe care marile puteri ar trebui să se bazeze ca pe un partener loial, solid, ca pe un partener unde ar fi de dorit să investească mult mai mult decât au făcut-o până acum pentru că acest statut pe care noi îl avem și pe care l-am tot desenat în termeni geo-politici de atâta timp, respectiv cel de graniță a Uniunii Europene, respectiv frontieră NATO, să fie ranforsat. Nu poți să ranforsezi un asemenea statut fără investiții și fără interese pentru că noi trăim în capitalism. În capitalism, interesul arătat pentru o anumită entitate e exprimat prin cantitatea de investiții. În România, investițiile sunt minore. România, din nefericire, prin grija unor politicieni care au stat la putere mai mult s-a devalizat acest capital național decât să fie pus în parteneriate solide care să ne sprijine pe noi să prosperăm și să prezentăm o marjă mult mai mare de siguranță pentru partenerii noștri euroatlantici. Ăsta este motivul pentru care am folosit cuvântul "trădare". Îl susțin în continuare", a spus Cozmin Gușă, la Realitatea TV, în emisiunea "Deschide lumea".

Utilizarea unor funcții și relații în interes personal de către politicieni este o practică des întâlnită și în alte state, spune Gușă, dar în acele cazuri, se subordonează unui pachet de negociere în sprijinul statului.

"(Utilizarea unor funcții și relații în interes personal de către politicieni, n.r.) se subordonează întotdeauna unui pachet de negociere în sprijinul statului. Există aceste relații de durată, există lobby pentru anumite persoane care dezvoltă relații privilegiate cu alte state. (...) Dar niciodată nu subordonau aceste interese private care-i perpetuau la putere decât interesului național", a explicat consultantul politic.

"Asta este diferența specifică. La noi se uită mereu că dacă ai ajuns la putere nu ai ajuns pentru că ai fost premiant, ai făcut-o pentru că ai fost votat, dar trebuie să înțelegi că atunci când ai fost votat ai fost votat pentru niște sarcini de serviciu împreună cu responsabilitățile aferente, fiind plătit de către statul român. Nu ești un premiant al clasei, Victor Ponta, dacă ai ajuns în acea poziție. Ai putea fi unul dacă mandatul tău de premier va fi unul de succes. La fel ca și Băsescu. Domnule Băsescu, puteți să vă faceți decontul după 10 ani de mandat și atunci vom vedea dacă ați fost un premiant al clasei sau un repetent al clasei de politicieni, în funcție de rezultate. Până atunci, sunteți un slujbaș al statului român destul de bine plătit. La noi, politicienii confundă asta. Cum se suie cu fizicul pe o anumită funcție publică, li se pare că li se cuvine. Ei nu înțeleg că trebuie să deservească interesul statului și apoi, dacă vor reuși, să-și facă și lobby personal. La noi este invers. Cum s-au suit pe o funcție, încep să-și facă lobby în interes personal, uitând de obligațiile care sunt reprezentate de cererile și nevoile noastre, ale cetățenilor contribuabili", a mai spus Gușă.

"Ne-am năclăit în baronime. Baronimea ocupă agenda publică, fie că e arestabilă la nivel de DNA, fie că impune din vârful mesei la nivel de guvernare uselistă sau pedelistă și ne-am dezobișnuit să discutăm despre obligațiile politicianului în fața statului și în fața țării. Discutăm doar de drepturile politicianului de fiecare dată și aroganța pe care o manifestă conducătorii este direct proporțională cu lipsa noastră de interes de a le cere să servească ceea ce înseamnă interes național", adaugă analistul politic.

Solicitat să comenteze reacțiile CSM-ului și ale ÎCCJ, instituții care acuză presiuni din partea premierului Victor Ponta asupra Justiției, și să aprecieze dacă Victor Ponta se numără printre politicienii care încearcă să-și salveze propria integritate în relația cu marile puteri, Cozmin Gușă a explicat: "Mi se pare simptomatic pentru degringolada în care azi, state ca România se scaldă, acest fel politic de a acționa al unui premier din postura de 'prizonier nedeclarat'. Un prizonier nedeclarat are un comportament care subjugă tot ceea ce ține de el, propriile reacții. Dacă el mai are la dispoziție și un pix cu care semnează fel de fel de decizii, deja trebuie să fim speriați. Prizonier poți să fii atunci când nu-ți înțelegi bine misiunea, și atunci ești prizonierul propriilor gânduri difuze, poți să fii când deciziile tale depind în mod predominant de ale altora și nu poți să-ți impui voința deși lumea s-ar aștepta de la tine la niște gesturi de autoritate constructivă. Un prizonier nedeclarat capătă niște complexe de tip psihiatric la un moment dat și comportamentul devine foarte ciudat și pentru analiști. Venind la zona parteneriatelor externe, vă dați seama cât de vulnerabilă este o țară în momentul în care acești oameni politici sunt depistați de către partenerii externi că sunt atât de slabi sau că reacționează în baza acestui comportament de prizonier nedeclarat. Aici este cheia problemei și aici ar trebui să ne concentrăm dezbaterea publică la nivelul lui 2014, nu cu mari speranțe, dar cu niște speranțe că s-ar putea întâmpla ceva. Cred că Victor Ponta este unul dintre politicienii care-și negociază propria integritate cu marile puteri. Prezența sa foarte ciudată la Washington și întâlnirea cu Joe Biden s-ar putea să fie o astfel de întâmplare".

"Dacă veți face o analiză a gesturilor fiecărui premier legat de apărarea interesului național sau convertirea potențialului statului român în profit, e foarte simplu să dăm aceste răspunsuri, care dintre acești politicieni ne reprezintă și care se înscriu în acea zonă în care la modul inconștient sau poate conștient, ceea ce este mai grav, realizează aceste acte care devalizează zi după zi potențialul pe care noi îl avem. Cea mai proastă veste legată de partide va fi în strânsă legătură cu conținutul listei de europarlamentare. Uitându-vă acolo în următoarea săptămână, lună, o să vă dați seama dacă cineva chiar își propune ca în această campanie sau în viitoarea componență a Parlamentului European să contăm, într-o perioadă de criză maximală a proiectului numit Uniunea Europeană, într-o perioadă în care cei foarte bine pregătiți vor să-și tragă partea leului. Din această componență a listelor o să vedem cine ar putea să aibă o opțiune constructivă, o opțiune perenă pentru viitorul României la prezidențiale. Cred că joaca s-a terminat și nu văd soluții după anul 2014 pentru pseudopoliticienii care se prefac că ar avea autoritate, dar de fapt sunt prizonieri nedeclarați", a încheiat Gușă.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica