ExclusivPolitica· 5 min citire

Cozmin Gușă: Domnul MRU făcea jocuri, la fel ca și Ponta. După 15 ani de politică are zero realizări

Cozmin Gușă: Domnul MRU făcea jocuri, la fel ca și Ponta. După 15 ani de politică are zero realizări

Cozmin Gușă: Domnul MRU făcea jocuri, la fel ca și Ponta. După 15 ani de politică are zero realizări

Publicat26 sept. 2016, 17:26
Actualizat27 sept. 2016, 09:55

Consultantul politic Cozmin Gușă a afirmat la Realitatea TV, legat de demisia lui Mihai Răzvan Ungureanu, că dacă vrem să vorbim de boli ar trebuie să ne referim, mai degrabă, la săracul Ioan Gyuri Pascu, care va rămâne mereu în mintea noastră și de care ne pare rău. "Este clar că MRU nu este bolnav. Dacă are o gripă înseamnă că nu este la fel de bolnav ca Stolojan când s-a retras în 2004 să îi lase să candideze pe Traian Băsescu", a afirmat acesta.

"Este penibil pentru MRU că iese așa dintr-o lungă carieră. În afară din funcțiile din Partidul Comunist Român, Mihai Răzvan Ungureanu a fost preferatul partidelor. I s-au tot dat funcții, de la secretar de stat până la prim ministru sau șef de servicii. Îmi e greu să spun asta, însă, 15 ani de politică la vârf pentru MRU este egal cu zero realizări. Este un bilanț cu care Mihai Răzvan Ungureanu nu are cum să se laude. Dacă iau în considerare și crima națională pe care a înfăptuit-o cu afacerea Gojdu, marea pierdere suferită de statul român în fața statului maghiar, atunci MRU nu mai este egal cu zero, ci este egal cu un minus mare. Dacă la bilanțul său trist pentru un om cu școală, spun trist pentru că nu sunt mulți oameni cu școală în politică, mai adăugăm și afirmația lui Rareș Bogdan legată de jocul la dublu și de siguranța națională, afirmație pe care și eu o susțin, pe lângă rușinea unui mandat prost mai avem și rușinea celor care l-au tolerat și sprijinit în statul român", a explicat Cozmin Gușă.

"Prin motivarea sa medicală vrea să fie scutit de rușine, pentru că așa vrea să spună: "Sunt bolnav, scutiți-mă de rușinea să mă analizați și să nu cumva să spuneți că în ultimele luni de zile am încercat să defectez la vârf statul român". Când i s-a cerut demisia nu s-a solicitat acest lucru, așa cum speculează unii dintre susținătorii lui, pentru o potențială candidatură în 2019. MRU a candidat de câteva ori și a fost zero barat și în candidatură. Nu avea nimeni de ce să i fie frică de o candidatură a lui Mihai Răzvan Ungureanu. Era o informație îndreptată de către susținătorii săi împotriva lui Klaus Iohannis pentru a zădărnici o ofensivă împotriva lui MRU care, după cum bine știm, s-a ocupat la fel cu s-a ocupat și Victor Ponta de cu totul alte lucruri", a detaliat Cozmin Gușă.

"Consecința clară este următoarea: practic în acest război surd, intern, la vârful structurilor, generat într-o mare măsură de încăpățânarea lui Mihai Răzvan Ungureanu de a nu pleca de acolo, Klaus Iohannis a tăiat nodul gordian și a adus pacea. Nu i-a fost ușor, dar este bine că acest episod s-a încheiat așa. Din ce motiv a ales acum să demisioneze și nu mai devreme se poate specula, dar dacă ne referim la activitatea lui ca șef al SIE, de notorietate, domnul MRU făcea jocuri, la fel ca Victor Ponta, se juca cu lopățica în nisipul politicii interne și nu avea alt deziderat decât cel al prăpășirii personale", a mai spus consultantul politic.

"Nu poate să spună cineva că nu se implica politic...Ba da, se implica politic și liderii politicii care i-au călcat pragul știu asta. Așa ceva nu trebuia să facă, probabil Victor Ponta, Călin Popescu Tăriceanu și alți pe care nu îi numesc sunt trișt accum, dar MRU nu poate să spună că nu a manipulat mass media sau că nu a încercat. Cei care ne ascultă se simt cu musca pe căciulă și știu că așa a fost", a competat Cozmin Gușă.

Legat de semnalul dur tras de Laura Codruța Koveși acum câteva luni privind lipsa de informație pe care MRU le furniza către DNA, Cozmin Gușă a explicat că "poate fi dosarul Black Cube, care a ajuns într-un anumit punct în ceea ce îl primește pe Mihai Răzvan Ungureanu, poate fi implicarea în scandalul Blair, Cuprumin, poate Petrom".

"Dacă acum facem acest bilanț la care mai putem adăuga și Republica Moldova și jocul foarte prost pe care l-a făcut România sub coordornarea lui Mihai Răzvan Ungureanu în acest sens, poate găsim răspunsul la această demisie de astăzi", a declarat acesta.

"Lucrurile pe care le-am spus de siguranța națională și dacă s-ar fi discutat în CSAT mâine, probabil nu am fi aflat, acestea fiind discuții secretizate. Ele sunt reale, pot să fiu conteazis, am argumente în plus dacă sunt contrazis. Trebuie să ne uităm și cine este domnul Calimente și ne putem da seama ce credibilitate are. Este departe de mine de a da indicații editoriale unora, dar într-o zi de manipulări este bine să gândim clar și să ne uităm cât de rău a fost acolo cu MRU, care știe mai multe limbi străine, iar limba maghiară poate să fie un avantaj dacă o folosești în avantajul statului tău nu pentru a negocia împotriva interesului național", a mai spus Cozmin Gușă.

Conform acestuia, probabil aceasta campanie electorală se va vectoriza într-un fel, după plecarea lui Mihai Răzvan Ungureanu. "Cei care se bazau pe bagajul de informații promise de MRU în lupta politică sunt astăzi puțin mai speriați", a precizat consultantul politic.

"MRU se bătea cu disperare ca să rămâne în fruntea SIE și avea destui susținători și din această disperare, bineînțeles, că încerca să își creeze foarte mulți aliați în politica actuală și în politica care va urma din 2017. Klaus Iohannis făcând ordine capitalizează într-un moment necesar și pentru dânsul, evident, dar mai ales pentru România pentru că faza asta cu MRU vine după cea cu Gabriel Oprea, care a acceptat să demisioneze doar după ce Iohannis a expus public această sugestie. Așadar, este o dublă lovitură de consolidare pentru Klaus Iohannis", a încheiat Cozmin Gușă.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica