Cozmin Gușă, despre denunțul lui Gabriel Sandu: Ar putea fi denunțul anului

Cozmin Gușă, despre denunțul lui Gabriel Sandu: Ar putea fi denunțul anului
Constultantul politic Cozmin Gușă a afirmat la Realitatea TV, referitor la denunțul făcut de Gabriel Sandu, că ar putea fi denunțul anului, iar scandalul Microsoft ar putea avea o dezvoltare mai mult decât spectaculoasă.
"Dacă Gabriel Sandu a scris acele lucruri și nu ar putea să le dovedească, ar fi încă o problemă în plus pentru situația lui. Deci eu nu văd lucrurile atât de clare precum le văd alții care spun că acest denunț nu înseamnă nimic, ci dimpotrivă, chiar ar putea să fie denunțul anului pentru că din interiorul administrației, legat de o mare companie, trecând prin câțiva prim-miniștri, ni se derulează cum arată un mecanism de devalizare a bugetului de stat în favoarea unei mari companii", a spus consultantul politic.
Acesta a mai precizat că trebuie observate o serie de lucruri.
"Este clar că acest deal a fost transpartinic, a început de pe vremea lui Adrian Năstase, l-am văzut pe Băsescu, pe Boc, Tăriceanu, absolut toată lumea, plus instituțiile statului. Și am văzut o serie de ambasadori care au ținut de acest deal și care și-au predat ștafeta. Vedeți, lumea din interiorul politicului ar fi spus: putea să fie un deal între state în care statul american prin ambasadori putea să vină și să susțină o mare companie care să ia contracte guvernamentale în România și asta e viața", a spus acesta, adăugând că nu este așa situația.
"Sunt două elemente care nu ne arată că ar fi fost vorba de un deal între state. Primul element este reprezentat de faptul că Microsoft se pare că nu și-a făcut treaba, se pare că ar fi livrat fel de fel de servicii care nici nu constau atâta și pe unele nici măcar nu le-ar fi livrat. Și atunci presiunea unor ambasadori în favoarea acelei companii era una ilegitimă pentru că e lesne de presupus că dacă încasezi toți banii și nu prestezi serviciile înseamnă că ai un avantaj nelegitim pe care îl împarți altfel. Al doilea lucru: președinții sau prim-miniștrii pomeniți acolo au legătură, apropo de domnul Băsescu, cu niște bani de finanțare a campaniei electorale, adică foloase necuvenite pe care și le-ar fi permis pentru un mega-deal. Iarăși nu putem vorbi de un deal în favoarea statului pentru că de la un deal în favoarea statului român sau a statului american nu îți iei comision pentru campania ta electorală", a explicat consultantul politic.
"Deci acest scandal pute groaznic și se înscrie în linia scandalurilor precum cel cu Bechtel și Autostrada Transilvania, cu privatizarea Petrom. Pare clar un scandal în care oamenii politici s-au îndestulat", a completat acesta, adăugând că până acum au plătit fel de fel de întermediari, oameni de afaceri care au dus banii dintr-o parte în alta, dar nicidecum cei care au comandat sau susținut cu lobby, cu presiune ilegală derularea acestui contract.
Cozmin Gușă a mai spus că este bine că a făcut Gabriel Sandu așa ceva. "Dar eu mă tot gândesc la prim-miniștrii și președinții nominalizați acolo: Alo Băsescu, Alo Tăriceanu, Boc, Ponta și care mai erați pe acolo. Deși știau nu a făcut niciunul nimic de când a început scandalul. Nu putem să permitem așa ceva, eu ca președinte sau premier mă cer în fața procurorilor și spun: au venit ambasadorii și au făcut presiune sub diferite motivații, a venit un ministru sau prim-ministru și a făcut presiuni. Nu pot să las așa, cine să plătească, doar cei care au fost cel mai puțin vinovați?", a completat Cozmin Gușă, explicând că după denunțul lui Sandu cei mai puțin vinovați par să fie intermediarii care au făcut sau fac în continuare pușcărie, adică Niro și Cocoș.
De asemenea, consultantul politic a precizat că nici Elena Udrea nu a spus prea multe despre acest subiect. "Eu nu mă așteptam la altă declarație din partea Elenei Udrea, mai ales că este pomenită acolo cu subiect și predicat și întâlniri, așa cum, de fapt, sunt pomeniți toți oamenii politici. Gabriel Sandu a fost foarte precis, a dat detaliile care le sunt necesare procurorilor pentru a se autosesiza", a continuat Cozmin Gușă.
Acesta a mai afirmat că în legătură cu Departamentul de Justiție al Statelor Unite nu e de joacă.
"Această aprindere de foc în Statele Unite pe acest mega scandal se va lăsa clar cu urmări, mai ales că este un scandal petrecut în perioada de guvernare democrată nu republicană. Și așa cum e în România este și în SUA, actuala putere vânează fosta putere, așa că ne putem aștepta la o dezvoltare mai mult decât spectaculoasă a acestui scandal", a delarat Cozmin Gușă.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























