Premierul Dacian Cioloș a afirmat că nu își face iluzia că într-un an Guvernul poate porni sau finaliza cele 47 de măsuri care sunt conținute de Pachetul integrat de combaterea sărăciei și a cerut factorilor implicați în combaterea acestui flagel să-și asume paternitatea și implementarea măsurilor.
"Nu îmi fac iluzia că într-un an de zile vom putea porni sau finaliza toate aceste măsuri și nici nu am pretenția să fie considerate ca un pachet al Guvernului. Jucăm rolul de autoritate centrală, de guvern, de coordonare și vrem să mobilizăm și coagulăm energii care să tragă în aceeași direcție, deci încercăm să tragem la aceeași căruță.(...) Sunt aici, în pachetul acesta multe măsuri care sunt ale dumneavoastră și nu avem pretenția să le luăm, să ni le apropiem și să ne punem eticheta pe ele. Cred că șansa de reușită pentru multe aceste măsuri este să continuați să vă asumați paternitatea lor și rolul important de implementare a lor", le-a spus premierul reprezentanților societății civile, a mediului academic și ai administrațiilor publice locale cu ocazia dezbaterii Pachetului integrat de combaterea sărăciei care a avut loc, miercuri, la Guvern, scrie Mediafax.ro.
Dacian Cioloș a precizat că Guvernul încearcă să "nu încurce mai mult decât să ajute", precum și să învețe din experiența acumulată de factorii implicați în combaterea acestui flagel.
Totodată, el le-a cerut reprezentanților autorităților locale să identifice care sunt măsurile cele mai potrivite pentru comunitățile pe care le reprezintă.