BUGETUL pe 2015, APROBAT de Guvern. Proiectul, trimis sâmbătă în Parlament

BUGETUL pe 2015, APROBAT de Guvern. Proiectul, trimis sâmbătă în Parlament
Ședința specială a Guvernului pe tema bugetului a început vineri în jurul orei 19:00, după ce, inițial, fusese amânată de două ori. Însuși premierul Victor Ponta a recunoscut că proiectul de lege nu a fost finalizat la timp, dar s-a scuzat spunând că nu el taie și face bugetul.
Guvernul a aprobat, vineri, proiectul legii bugetului de stat pe 2015 și pe cel al asigurărilor sociale de stat.
"Cele trei proiecte de lege care pleacă la Parlament sunt proiectul de lege privind aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal bugetar pe 2015 și Strategia fiscal bugetară, proiectul legii bugetului de stat pe anul 2015 și proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat", a anunțat premierul Victor Ponta, în cadrul ședinței extraordinare a Executivului dedicate aprobării proiectului legii bugetului pe anul viitor, informează AGERPRES.
Șeful Executivului a adăugat că sâmbătă, la ora 10, membrii Birourilor permanente ale Parlamentului vor avea "toate exemplarele tipărite" ale proiectului de buget.
"Se printează toate exemplarele solicitate de membrii Biroului permanent și o să vă rog, dacă se poate să facem și un proiect de lege, să nu mai trimitem în forma asta și să trimitem în formă electronică, suntem în secolul XXI", a spus Ponta.
În opinia premierului, adoptarea proiectului de buget este "momentul cel mai important și cel mai dificil din activitatea unui guvern".
Premierul Victor Ponta a fost întrebat, vineri, care a fost motivul pentru care ședința de Guvern în care trebuia discutat bugetul pe anul 2015 a fost amânată, el arătând că decalarea a avut drept cauză îndeplinirea procedurii de introducere a datelor în sistem.
"S-a amânat pentru că după finalizarea datelor macroeconomice și macrobugetare e nevoie de procedura de introducere în sistem. S-a lucrat și aseară, toată noapetea, s-a lucrat și de dimineață. Când e gata, vine bugetul la Guvern și după aceea îl trimitem la Parlament", a spus Ponta.
Guvernul a amânat ședința din motive tehnice legate de închiderea pe cifre a unor poziții de filă bugetară, guvernanții constatând, vineri dimineața, că "s-au strecurat" unele erori la introducerea datelor, au declarat agenției MEDIAFAX surse oficiale.
"Introducerea datelor a fost încheiată vineri dimineața, la ora 5.00, iar după ora 9.00, când situația a fost verificată centralizat, s-a constatat că s-au strecurat unele erori", au arătat sursele.
În același timp, reprezentanții Guvernului transmit că amânarea este cauzată de faptul că nu a fost încheiată procedura de introducere a datelor în sistem de către toate ministerele și autoritățile.
"Este o situație tehnică, dar bugetul nu poate fi transmis la Parlament cu anexe incomplete", susțin reprezentanții Guvernului.
Ședința specială de vineri a Guvernului, destinată aprobării proiectului de buget pe anul viitor, a fost reprogramată pentru ora 17.00.
Fondurile publice totale alocate pentru 2015 pentru domeniile educației, sănătății, apărării și infrastructurii sunt mai mari față de acest an, a declarat ministrul Bugetului, Darius Vâlcov, deși în unele cazuri ministerele de resort au primit mai puțini bani de la bugetul de stat.
"Bugetul pe anul viitor cuprinde creșteri pentru Educație, Sănătate, Apărare, Infrastructură, iar prioritizarea investițiilor publice va fi consolidată pentru fructificarea potențialului de creștere economică. Cheltuielile destinate investițiilor, în 2015, însumează 44,76 miliarde de lei, cu 8,7 miliarde de lei mai mult decât în anul 2014, adică o crestere de 23,8%", a explicat ministrul delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, citat într-un comunicat de presă.
Potrivit comunicatului, sumele totale destinate învățământului vor crește anul viitor cu 7,9%, de la 23,4 miliarde lei la 25,2 miliarde lei, în timp ce pentru sectorul transporturilor creșterea este de 15,6%, de la 19,8 miliarde lei la 22,9 miliarde lei. Majorări de circa 3% ar urma să fie aplicate și în domeniul apărării, de la 9,66 miliarde lei la 9,949 miliarde lei și cel al sănătății, de la 27,2 miliarde lei la 28,1 miliarde lei.
Pe domeniul agriculturii, ministrul Bugetului afirmă că sumele alocate se vor majora cu 5,75%, de la 5,82 miliarde la 6,16 milliarde lei.
"Bugetul Ministerului Sănătatii nu se reduce! Ca valoare absolută, cheltuielile aferente domeniului Sănătate cresc cu 3,2%, în special pentru investiții și dotări în spitalele din administrația centrală si locală, cât și pentru investiții din fonduri europene nerambursabile. În schimb, ca urmare a creșterii veniturilor din contribuțiile de asigurări sociale, determinată în principal de evoluția indicatorilor macroeconomici și de plata hotărârilor judecătorești având ca obiect drepturi salariale, a avut loc o diminuare a transferurilor de echilibrare către bugetul fondului național unic de asigurări sociale de sănătate. Așadar, sumele alocate pentru Sănătate în 2015 sunt mai mari față de 2014", se mai arată în comunicat, potrivit mediafax.ro.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News
























