Invitat la Realitatea TV, Traian Băsescu l-a atacat pe președintele Klaus Iohannis, reproșându-i voalat că a făcut unele numiri nepotrivite în funcții de consul sau amabasador.
"Ați spus că sunt destul de mulți ziariști care au hotărât să intre în politică. Eu îi împart în două categorii pe acești jurnaliști: unii au decis să intre în politică numiți - avem ambasadori la Berlin, avem ambasadori la Paris, avem acum ministru al Fondurilor Europene, mai avem tot felul de consuli", a declarat Traian Băsescu la Realitatea TV.
"În mandatul meu nu am numit decât un singur ambasador care nu era diplomat de profesie, dar era profesor universitar și cu doctorat luat: Avramescu. În rest, nu mi-am permis să trimit în capitale gigantice ca importanță - Berlin, Paris, Londra - amatori în diplomație. Meseria de ziarist și cea de diplomat sunt complet diferite. Să faci o analiză pe politică externă e una, să fii diplomat de carieră este cu totul altceva. Dar lăsând asta, vorbeam de ziarișiti numiți și cei care intră în politică prin vot - e o mare diferență. Poate fi o legitimare mai mare, dacă e câștigător, sau mai mică, dacă nu obține procentele câștigătorului, dar e o legitimare, ai trecut prin vot, nu te-a numit clientelar cineva undeva", a adăugat fostul șef de stat.
Comentariul lui Traian Băsescu vine în contextul în care președintele Klaus Iohannis l-a numit pe jurnalistul Luca Niculescu ambasador al României în Franța, iar pe publicistul Emil Hurezeanu ambasador al României în Germania.