Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că Traian Băsescu a fost și va rămâne inamicul liberalilor, deoarece a acționat constant împotriva democrației, precizând că șeful statului nu are calitatea de a spune că Tăriceanu, Quintus sau Stroe sunt de stânga.
"Traian Băsescu a devenit și este inamicul PNL, este atenție, pentru că a devenit și a acționat în repetate rânduri pe parcursul mandatelor sale ca inamic al democrației. Acesta este motivul, și atâta vreme cât Traian Băsescu în repetate rânduri (...) a acționat în fond împotriva principiilor democratice, a acționat în fond împotriva separării puterilor în stat, a acționat în mod populist și demagogic fapt care a afectat grav funcționarea instituțiilor politice din România, pentru PNL a fost și va rămâne un inamic", a declarat Antonescu.
Liderul PNL a admis faptul că în PNL au existat păreri divergente și există și în prezent.
"Eu pot să nu mă înțeleg nici cu domnul Tăriceanu, nici cu domnul Stroe uneori, nici cu domnul Quintus uneori, dar nu am să accept niciodată – și o spun în calitate de președintele al PNL, adică în calitate de om care nu am făcut niciodată parte din Internaționala Socialistă și nu o să fac – Traian Băsescu nu e nici pe departe calificat să spună cine e de drepta și cine nu e de dreapta. Nu are niciun fel de temei politic, moral, să spună inclusiv despre Quintus, Tăriceanu sau Stroe, că sunt de stânga", a afirmat președintele PNL.
Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, la B1Tv, că liderii PNL Călin Popescu Tăriceanu și Radu Stroe sunt de stânga, menționând că Mircea Ionescu Quintus "s-ar fi pupat oricând pe gură cu Ion Iliescu" mai degrabă decât cu Petre Roman.