Redăm, în continuare, un paragraf din editorial, în care Săftiu menţionează că a decis să se retragă din funcţie atunci când a înţeles că loialitatea faţă de un om se opreşte acolo unde începe nebunia de a supune o ţară capriciilor lui:
"Legea era el, Traian Băsescu. Când am înţeles asta, am decis să mă retrag. Am decis că loialitatea faţă de un om se opreşte acolo unde începe nebunia de a supune o ţară capriciilor lui. Aşa e: Traian Băsescu avea acces la orice convorbire telefonică îşi dorea. Inclusiv, la acea convorbire telefonică în care mă menţionează şi o invocă cu un aer periculos. Ei, bine, acea convorbire a avut loc într-o duminică din luna martie, 2007. Era perioada în care Traian Băsescu tuna şi fulgera împotriva PD-ului, care nici de-al naibii nu voia să părăsească guvernarea Tăriceanu, în urma scandalului „bileţelul roz”. În acea duminică, un membru PD, acum membru PNL, coleg cu mine, m-a sunat să mi se plângă de atmosfera dezolantă din PD, de îngrijorarea lor că Traian Băsescu refuză să mai comunice cu ei şi a continuat câteva minute bune în aceeaşi notă plângăcios-disperată. La un moment dat, convorbirea s-a întrerupt brusc. Nu mai ştiu exact cine a sunat înapoi, cert e că s-a încheiat discuţia cu remarca mea. I-am spus acelui membru PD că nu prea e treaba mea să mediez relaţia şi că oricum nu aş avea cum să îi ajut, pentru că Traian Băsescu este dominat de singura lui colaboratoare, Elena Udrea. A doua zi, Traian Băsescu mi-a reproşat exact acest cuvânt: a domina. Cum mi-am permis să spun asta? E adevărat, atunci nu existau atâtea dovezi câte s-au adunat la finalul celor 10 ani de mandat. Dar, pentru mine, erau suficiente ca să înţeleg raportul de forţe", se arată pe Adevarul.
Săftoiu mai precizează că preşedintele i-a relatat ce vorbise ea la telefon cu fstul membru PD, care potrivit preşedintelui, era interceptat:
"În logica lui Traian Băsescu, se numeşte trădare să nu fii de acord cu opţiunile lui care nu aveau legătură cu interesul naţional. Şi, din păcate, după 10 ani, se poate constata câţi dintre oamenii foarte apropiaţi lui, loiali şi de casă, au acţionat abuziv, în interes personal. Nu o spun eu, o spune Justiţia! L-am întrebat atunci de unde ştie ce am spus. Răspunsul era deja clasic: căzusem pe interceptare. Interceptare? am întrebat, neştiindu-mă vinovată de vreo faptă care să aducă atingere siguranţei sau securităţii naţionale. Mi-a răspuns că nu eu eram interceptată, ci colegul. Până în ziua de astăzi, nici eu, nici colegul nu am fost chemaţi de vreo instituţie a statului să dăm socoteală de vreo faptă de natură penală. Mi-a spus că nu are dubii asupra veridicităţii convorbirii. Nu doar că citise, dar şi ascultase! E legal? Mă îndoiesc, cum m-am îndoit şi atunci. Să interceptezi convorbirile unor persoane care nu fac obiectul niciunei anchete, înregistrările să ajungă pe masa şi la urechile unui decident politic constituie o încălcare flagrantă a drepturilor omului. Mă îndoiesc că doar eu şi colegul eram abuzaţi de sistem, la cererea „celui mai bine informat” personaj politic".
