Politica· 3 min citire

ACCIDENT AVIATIC: Șeful IGSU, Ion Burlui, a demisionat

ACCIDENT AVIATIC: Șeful IGSU, Ion Burlui, a demisionat

ACCIDENT AVIATIC: Șeful IGSU, Ion Burlui, a demisionat

Publicat22 ian. 2014, 12:40
Actualizat22 ian. 2014, 12:55
SursăMediafax

ACCIDENT AVIATIC. Șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Ion Burlui, a demisionat, miercuri, ca urmare a situației privind intervenția în cazul accidentului aviatic din Munții Apuseni, în urma căruia două persoane au murit și alte cinci au fost rănite.

ACCIDENT AVIATIC. Ministrul Radu Stroe a acceptat, miercuri la prânz, demisia generalului de brigadă Ion Burlui, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Ministerul Afacerilor Interne.

Ion Burlui a declarat anterior, la Antena 3, că miercuri și-a prezentat demisia șefului său, însă nu i-a fost acceptată, precizând că a luat această decizie pentru a nu exista suspiciuni asupra colegilor săi care au intervenit în teren, după accidentul aviatic din Munții Apuseni. Șeful IGSU preciza că demisia rămâne deschisă

"Pentru mine este un act deschis. Am vrut să nu planeze vreo suspiciune asupra colegilor mei. Nu este corect ca eu, în calitate de șef, să las să planeze vreo suspiciune asupra celor care au lucrat în teren", a spus șeful IGSU.

Ion Burlui a mai spus că demararea procedurilor de căutare a pornit de la el, înainte ca apelul să ajungă la 112.

"Eu personal am vorbit cu doctorul Zamfir la 16.06 minute. Mi-a dat repere geografice care se vedeau pe un ecran. Repere geografice, deci nu coordonate, care m-au mulțumit ca să pot să am idee în ce zonă să trimit forțe de intervenție", a mai spus Burlui.

ACCIDENT AVIATIC. Potrivit acestuia, elicopterul a plecat de la Mureș, și dacă ar fi fost condiții bune pentru survolarea zonei, nu s-ar fi pus problema extinderii perimetrului de căutare, dacă nu găsea zona indicată.

"Nu se punea problema din aer să nu găsești aria de căutare. Dacă ar fi fost o vreme care să permită o survolare, cu siguranță situația ar fi fost cu totul alta. Ar fi putut ajunge în 10 minute. Elicopterul era chiar în Munții Apuseni", a mai spus Burlui.

Acesta a declarat că echipele de intervenție au fost trimise spre zona care a fost indicată de Romatsa și STS.

ACCIDENT AVIATIC. "Au fost datele care ni le-au dat dumnealor. În funcție de datele pe care ei ni le-au dat, am configurat o zonă de căutare. A fost o zonă de căutare de ordinul zecilor de kilometri pătrați. Când spun zeci de kilometri pătrați, mă gândesc la proiecție în plan și nu la configurația în teren, care cu siguranță era mult mai mare", a mai spus Burlui.

Premierul Victor Ponta a anunțat, miercuri, că secretarul de stat din Ministerul de Interne Constantin Chiper (PNL) va fi demis și va cere înlocuirea directorului general și a directorului de operațiuni ROMATSA, dar și a șefului STS, pentru deficiențe inacceptabile în cazul accidentului din Cluj.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica