Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marți că are în vedere ruperea relațiilor diplomatice cu Rusia, acuzând-o că pregătește continuarea 'agresiunii militare împotriva Ucrainei', după ce omologul său rus Vladimir Putin a recunoscut luni autoproclamatele republici proruse Donețk și Lugansk din estul Ucrainei și a dispus desfășurarea trupelor ruse în provincia Donbas cu scopul de a asigura "menținerea păcii", relatează AFP, EFE și Unian.
"Am primit o solicitare din partea Ministerului de Externe de a examina problema ruperii relațiilor diplomatice între Ucraina și Rusia", a declarat Zelenski în cursul unei conferințe de presă comune cu omologul său estonian Alar Karis.
"Voi analiza această chestiune imediat, după conferința noastră de presă", a spus președintele ucrainean, adăugând că va examina și pașii pe care îi va face Kievul împotriva escaladării ruse.
Recunoscând "republicile" separatiste din estul Ucrainei, Rusia pregătește baza legală pentru continuarea agresiuni sale militare împotriva Ucrainei, a acuzat Volodimir Zelenski.
"Considerăm că, prin această decizie, Rusia a creat baze legale pentru continuarea agresiunii sale împotriva statului ucrainean, încălcând astfel toate angajamentele sale bilaterale și multilaterale, (inclusiv) rezoluția Consiliului de Securitate al ONU privind Ucraina din 17 februarie 2015", a declarat el pe fondul temerilor privind o invazie de anvergură rusă.
Zelenski a spus că nu se așteaptă la un "război de mare amploare" împotriva țării sale și nici la o escaladare pe scară largă, dar a avertizat că va institui legea marțială în cazul unui astfel de scenariu.
Kievul, a subliniat el, nu va răspunde cererii separatiștilor de a retrage trupele ucrainene din partea de Donbas aflată sub controlul statului ucrainean.
"Nu discutăm cu ei. Nu înțelegem cine sunt ei", a spus președintele ucrainean, reiterând refuzul Kievului de a se așeza la masa negocierilor cu militanții separatiști.
"Europa și lumea nu pot permite ca greșelile tragice care au fost făcute în Georgia în 2008 să fie repetate", a spus el, referindu-se la conflictul armat în urma căruia Rusia a recunoscut republicile separatiste Abhazia și Osetia de Sud.
În acest context, el a cerut oprirea "imediată" a gazoductului ruso-german Nord Stream 2. "Ne-am pus de acord asupra necesității introducerii imediate de sancțiuni pentru un nou act de agresiune împotriva Ucrainei", a declarat Zelenski în aceeași conferință de presă cu omologul său estonian, care a condamnat "ferm" pasul făcut de Putin. "Aceste sancțiuni trebuie să includă oprirea totală a Nord Stream 2", a insistat președintele ucrainean.