Kremlinul a declarat vineri că, în acest moment, „nu este posibil” să-și „atingă” obiectivele în Ucraina pe cale diplomatică, după ce a lansat în timpul nopții cel mai amplu atac cu drone de la începutul invaziei din 2022, relatează AFP.
Această poziție vine la o zi după un apel telefonic fără rezultat între Vladimir Putin și Donald Trump și în contextul în care președintele american urma să discute în cursul după-amiezii cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski.
Dovadă a impasului în care se află negocierile de pace, în ciuda reluării lor în luna mai, Donald Trump a recunoscut joi că nu a înregistrat „niciun progres” în timpul discuției cu Putin. De altfel, a treia rundă de discuții directe între ruși și ucraineni nu a fost încă anunțată, la o lună după ultima reuniune - prea puțin fructuoasă - care a avut loc în Turcia, scrie news.ro.
Vladimir Putin continuă să ceară Ucrainei să îi cedeze patru regiuni, pe lângă Crimeea anexată în 2014, și să renunțe la aderarea la NATO. Aceste condiții sunt inacceptabile pentru Ucraina, care cere retragerea trupelor ruse de pe teritoriul său.
Președintele rus i-a repetat omologului american că Moscova „nu va renunța” la atingerea acestor obiective. „Atât timp cât acest lucru nu pare posibil, vom continua operațiunea militară specială”, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
KREMLINUL SUSȚINE CĂ ESTE ATENT LA DECLARAȚIILE LUI TRUMP
Kremlinul a declarat vineri că Rusia urmărește îndeaproape toate declarațiile lui Donald Trump, după ce președintele american s-a declarat „foarte dezamăgit” de ultima sa convorbire cu Vladimir Putin despre războiul din Ucraina.
Trump, care declarase cu încredere săptămâna trecută că Putin „caută să rezolve” conflictul, a declarat după convorbirea telefonică de joi că nu crede că liderul rus încearcă să îl oprească.
Întrebat despre aceste declarații, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat reporterilor: „Desigur, suntem foarte atenți la toate declarațiile președintelui Trump”. Dar el nu a abordat criticile implicite ale lui Trump la adresa lui Putin, notează Reuters.
Trump, care a revenit la Casa Albă în ianuarie cu promisiunea de a pune capăt rapid „băii de sânge” din Ucraina, a recunoscut după convorbirea avută joi cu Putin: „Nu am făcut niciun progres cu el”.
Peskov a declarat că Putin i-a spus lui Trump că Rusia ar prefera să își atingă obiectivele în Ucraina prin mijloace politice și diplomatice, dar între timp va continua ceea ce Kremlinul numește „operațiunea militară specială”.
ATAC-RECORD: „N-AM MAI VĂZUT AȘA CEVA”
În același timp, armata rusă, aflată în poziție de forță pe front, continuă să bombardeze Ucraina. În cursul nopții, a lansat 550 de proiectile, dintre care 539 drone și restul rachete, în special împotriva capitalei Kiev, potrivit forțelor aeriene ucrainene.
„Noaptea a fost albă și brutală”, a spus și Zelenski, anunțând un bilanț de cel puțin 23 de răniți.