Moment emoționant pentru fostul premier moldovean, Vlad Filat, aflat în arest. După ce judecătorii Curții de Apel au decis că Vlad Filat rămâne în izolatorul CNA, politicianul a făcut câteva precizări pentru jurnaliști, în privința acuzațiilor care i se aduc.
Filat a ținut să facă și câteva declarații emoționante. „Mama, tata - vă iubesc. Angela - te iubesc! Copii - vă iubesc!”, a spus deputatul, potrivit unimedia.md
Vlad Filat, acuzat de fraudă bancară și luare de mită, a fost reținut, în baza unui mandat emis de Centrul Național moldovean Anticorupție (CNA), la scurt timp după ce Parlamentul de la Chișinău a decis suspendarea imunității sale juridice. Procurorul general al Republicii Moldova, Corneliu Gurin, a cerut suspendarea imunității fostului premier argumentând că Vlad Filat trebuie anchetat pentru presupusa implicare directă în fraudele de la Banca de Economii (BEM). În alt dosar, liderul PLDM este acuzat că, în perioada în care a îndeplinit funcția de premier, ar fi primit 60 de milioane de dolari de la directorul companiei Dufremol, Ilan Shor.
Potrivit sesizării, exercitând funcția de premier, Filat ar fi primit bunuri de la Ilan Shor pentru a înceta controalele la Dufremol, pentru a-l numi consul onorific în Rusia și pentru a acorda dreptul de comercializare a produselor petroliere. De asemenea, Vlad Filat ar fi pretins bunuri și bani în valoare de peste 190 de milioane de dolari de la Ilan Shor, pentru a determina funcționari guvernamentali să ia decizii necesare asigurării emiterii suplimentare de acțiuni la BEM, fără participarea statului, fapt ce a generat diminuarea participației statului până la 33,3% și preluarea controlului asupra BEM de către Ilan Shor.