Vulcanul din insula La Palma a intrat în cea mai explozivă fază. Râuri de lavă s-au scurs pe versanți, iar erupțiile s-au intensificat. Norul de poluanți generat de erupție va ajunge azi și în România. Va intra în țară pe la Timișoara și se va extinde pe tot teritoriul, până luni seară.
Insula spaniolă din Oceanul Atlantic se află în continuare într-o situație de criză. Pompierii au fost nevoiți să se retragă după ce activitatea vulcanului s-a intensificat.
Autoritățile au declarat, sâmbătă, că cele 160 de persoane care au fost evacuate, vineri, din alte trei localități nu se vor mai putea întoarce la casele lor pentru a-și recupera bunurile din cauza "evoluției urgenței vulcanice".
Experții au anunțat că vulcanul a intrat într-o nouă fază explozivă, scrie The Guardian.
Aeroportul de pe insulă a fost închis. "Aeroportul La Palma este nefuncțional din cauza acumulării de cenușă. Activitățile de curățare au început, însă situația se poate schimba în orice moment", a scris operatorul aeroportuar spaniol Aena pe Twitter.
Vineri, companiile aeriene au anulat mai multe zboruri, iar autoritățile au evacuat orașele Tajuya, Tacande de Abajo și zona din Tacande de Arriba care nu fusese încă evacuată, după deschiderea unui nou orificiu de ventilație pe versantul vulcanului.
Imaginile video distribuite pe rețelele sociale au surprins o undă de șoc masivă resimțită vineri de la locul erupției.
Nu au fost raportate persoane decedate sau cu răni grave sau decese în urma erupției vulcanului, însă aproximativ 15% din recolta de banane de pe insulă, esențială pentru economia acesteia, ar putea fi afectate, punând în pericol mii de locuri de muncă.
Vulcanul a început să erupă la sfârșitul săptămânii trecute, iar de atunci a expulzat mii de tone de lavă.
Sute de case au fost complet distruse și aproape 6.000 de oameni au fost evacuați și nevoiți să fugă din calea dezastrului.