Coronavirus - România: 2245 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

Cine este Ursula von der Leyen, noua "femeie de fier" a Europei

Tuesday, 16 July 2019, 20:39 Sursă: REALITATEA.NET

Ursula von der Leyen a devenit prima femeie care conduce cel mai puternic organism din UE, Comsiia Europeană. 

Ursula von der Leyen, 61 de ani, este ministrul Apărării din Germania și deține această poziție de 6 ani. Este singura femeie care se află în Executivul condus de cancelarul Angela Merkel încă din 2005, unde a mai deținut portofolile de la Muncă și Tineret și familie.

Ursula von der Leyen, noul șef al Comisiei Europene

Propunerea nominalizării Ursulei von der Leyen ar fi venit de la președintele francez Emmanuel Macron, scrie ziarul german Die Welt.

Creștin-democrata Ursula von der Leyen, mamă a șapte copii, este una dintre cele mai fidele colaboraroare ale cancelarei federale Angela Merkel, care i-a oferit în ultimii 15 ani mai multe mandate de ministru, potrivit DW.

Dacă va fi confirmată, Ursula von der Leyen va deveni prima femeie șefă a Comisiei de la Bruxelles. Ursula von der Leyen a semnalizat deja că ar dori ca socialistul Frans Timmermans și liberala Margrethe Vestager, să fie vicepreședinți ai noii CE.

Ursula Gertrud von der Leyen (născută Albrecht, 8 octombrie 1958) s-a născut și a crescut la Bruxelles și este medic de profesie. Vorbește germana și franceza ca limbi materne, iar engleză la perfecție.

Ursula von der Leyen, descendentă a unei familii aristocrate, este căsătorită cu Heiko von der Leyen, profesor de medicină, CEO al unei companii de inginerie medicală și membru al familiei von der Leyen, o familie aristocratică remarcată în domeniul industriei de mătase. 

În trecut, Ursula von der Leyen a vorbit în mod deschis despre visul său privind o Uniune Europeană federalistă. „Obiectivul meu este Statele Unite ale Europei - pe modelul unor state federale precum Elveţia, Germania sau S.U.A.", declara ea pentru Der Spiegel în 2011.

Ursula von der Leyen a reiterat aceeași idee într-un interviu acordat Die Zeit în 2015, adăugând: "Îmi imaginez Europa copiilor sau nepoţilor mei, nu ca o uniune de state capturate de interesele naţionale". În calitate de ministru al Apărării, ea a vorbit şi în favoarea unei cooperări sporite în domeniul securităţii în UE.


Citeste totul despre:


Alte articole din: EXTERN
Adaugă părerea ta
Alte articole din: EXTERN