Angajamentul președintelui american Barack Obama de a reforma operațiunile de colectare a datelor telefonice este "un pas în direcția cea bună", dar Uniunea Europeană așteaptă realizarea unor acțiuni în acest sens, a declarat vineri vicepreședintele Comisiei Europene, Viviane Reding, relatează AFP.
"Comisia Europeană a cerut, în noiembrie, să fie puse în aplicare acțiuni pentru restabilirea încredererii. Declarațiile președintelui Obama reprezintă un pas în direcția cea bună", a comentat Reding.
"Sunt încurajată de faptul că cetățenii care nu sunt americani vor putea beneficia de protecție împotriva spionajului, însă aștept să văd concretizarea acestor angajamente cu legi", a adăugat ea.
"Vrem o protecție a datelor", a insistat vicepreședintele Comisiei Europene.
Obama a recunoscut vineri că sunt necesare "bariere adecvate" pentru programul de colectare a datelor telefonice pus în aplicare de Agenția Națională de Securitate (NSA).
"Cred în necesitatea unei noi abordări. Este motivul pentru care am ordonat o perioadă de tranziție care va conduce la oprirea Secțiunii 215" din Patriot Act, ansamblu de legi în domeniul securității, adoptate în urma atentatelor de la 11 septembrie, a afirmat președintele american.
Amploarea acestui program dezvăluit de fostul consultant NSA Edward Snowden, refugiat în Rusia, a afectat grav relațiile dintre Washington și câțiva dintre aliații săi europeni.