Extern· 5 min citire

UCRAINA. MAE român critică decizia Kievului de a reduce drepturile minorităților naționale

UCRAINA. MAE român critică decizia Kievului de a reduce drepturile minorităților naționale

UCRAINA. MAE român critică decizia Kievului de a reduce drepturile minorităților naționale

Publicat24 feb. 2014, 16:14
SursăMediafax

UCRAINA trebuie să mențină nivelul de protecție a drepturilor minorităților naționale pentru a rămâne ancorată în parcursul său european, susține MAE, care își exprimă profunda preocupare față de o posibilă deteriorare a sistemului de protecție a drepturilor acestor minorități.

"UCRAINA trebuie să mențină nivelul de protecție a drepturilor minorităților naționale pentru a rămâne ancorată în parcursul său european. Ministerul Afacerilor Externe urmărește cu maximă atenție deciziile noilor autorități de la Kiev, în mod deosebit cele privind redefinirea cadrului normativ, prin abrogarea sau revocarea unor legi adoptate în perioada anterioară. În contextul abrogării, în cursul zilei de 23 februarie 2014, de către Parlamentul Ucrainei a Legii Ucrainei privind principiile politicii de stat în domeniul lingvistic Ministerul român al Afacerilor Externe exprimă profunda preocupare față de o posibilă deteriorare a sistemului de protecție a drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale", se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Ministerul Afacerilor Externe consideră că, pentru a rămâne ancorată în parcursul său european, Ucraina trebuie să mențină nivelul de protecție a drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale, inclusiv a drepturilor lingvistice dobândite ca efect al legii adoptate în 2012 și revocate ieri, 23 februarie 2014, de autoritățile de la Kiev.
"Mai mult decât atât, este necesar ca acest sistem să fie consolidat prin măsuri de implementare sistematică și eficientă, lucru care nu s-a întâmplat în trecut. Ministerul Afacerilor Externe reamintește faptul că, la momentul adoptării sale, Legea Ucrainei privind principiile politicii de stat în domeniul lingvistic a făcut obiectul unor serii de observații și sugestii de îmbunătățire din partea Înaltului Comisar al OSCE pentru Minoritățile Naționale și a Comisiei de la Veneția a Consiliului Europei, care a adoptat două avize cu privire la lege. Reamintim, de asemenea, faptul că, la acel moment, Ministerul român al Afacerilor Externe a criticat textul legii întrucât acesta menționa, printre limbile minoritare care intră în domeniul său de aplicare, și așa-zisa limbă «moldovenească», și a demonstrat netemeinicia acestei prevederi", precizează MAE.

Ministerul menționează că aluat notă de motivația care a stat la baza abrogării actului normativ menționat, și anume faptul că legea ar fi fost adoptată cu nerespectarea Constituției Ucrainei, respectiv a Cartei Europene a Limbilor Regionale sau Minoritare.

"De asemenea, am luat notă de declarațiile oficialilor ucraineni conform cărora un nou act normativ în domeniu va fi elaborat, cu consultarea minorităților naționale din Ucraina. Ministerul Afacerilor Externe exprimă așteptarea ca autoritățile de la Kiev să întreprindă cât mai rapid demersuri pentru elaborarea și adoptarea unei noi reglementări cuprinzătoare în materie care să țină cont de prevederile convențiilor internaționale la care Ucraina este parte, prioritar de dispozițiile Cartei europene asupra limbilor regionale și minoritare și ale Convenției cadru privind protecția minorităților naționale și care să remedieze deficiențele constatate anterior", se mai arată în comunicatul MAE.

Potrivit ministerului, nu trebuie lăsat să se perpetueze un vid legislativ, cu atât mai puțin să existe un regres la o legislație anterioară defavorabilă într-un domeniu de importanță crucială pentru statalitatea și integritatea teritorială a Ucrainei precum și pentru progresul său pe calea pro-europeană.

"Ministerul român al Afacerilor Externe apreciază că doar în acest mod Ucraina va răspunde intereselor și așteptărilor minorităților de pe teritoriul său, inclusiv ale minorității române, precum și obligațiilor internaționale asumate ca parte la convențiile internaționale în domeniul protecției drepturilor fundamentale, inclusiv ale persoanelor aparținând minorităților naționale. Ministerul Afacerilor Externe reamintește, în acest context, sprijinul deplin pentru aspirațiile și obiectivele europene ale statului nostru vecin Ucraina, ale poporului ucrainean. În același timp, Ministerul Afacerilor Externe subliniază că acestea pot fi atinse numai în baza respectării criteriilor politice, inclusiv și foarte important prin asigurarea protecției adecvate, pe toate dimensiunile, a drepturilor minorităților naționale. Prezervarea identității românești în Ucraina face parte din ansamblul acestor responsabilități. În acest sens vom continua să urmărim cu cea mai mare atenție situația etnicilor români din Ucraina, precum și modul în care drepturile acestora sunt respectate și promovate", se mai arată în comunicat.

Premierul Victor Ponta și-a exprimat, luni, speranța ca Ucraina să aibă cât mai curând o reglementare europeană privind limba română și drepturile minorității române, arătând că respectarea acestor drepturi este "extrem de importantă" pentru România.

Președintele Senatului, liderul PNL Crin Antonescu, a declarat duminică seară că abrogarea de către Parlamentul de la Kiev a legii privind recunoașterea limbilor regionale, inclusiv cea română, nu poate fi acceptată de România, fiind necesară recunoașterea drepturilor minorităților la identitate.

Parlamentul ucrainean a abrogat duminică o lege adoptată în 2012, în mandatul lui Ianukovici, care stabilea cadrul legal pentru o extindere a folosirii limbilor minorităților și care a a permis utilizarea rusei în estul țării, relatează postul Russia Today în pagina electronică.

Textul permitea utilizarea limbii ruse în afaceri, în școli, dar și în alte domenii. Adoptarea legii a fost unul dintre punctele importante ale campaniei lui Ianukovici, destituit sâmbătă din funcția de președinte al țării. El s-a angajat la vremea respectivă să răstoarne promovarea limbii ucrainene ca singura limbă în țară de către fostul președinte Viktor Iușcenko.

"Noile autorități de la Kiev au o tendință naționalistă și consideră limba rusă o amenințare la adresa identității naționale", comentează postul rus.

Legea prevedea că limba ucraineană este singura limbă de stat și că, pe teritoriul Ucrainei, este garantată utilizarea limbilor regionale, care includ limbile moldovenească, română, rusă, belarusă, bulgară, armeană, găgăuză, germană, greacă modernă, poloneză, slovacă, maghiară.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern