Extern· 1 min citire

SUA au semnat o garanție pentru un ajutor de un miliard de dolari destinat Ucrainei

SUA au semnat o garanție pentru un ajutor de un miliard de dolari destinat Ucrainei

SUA au semnat o garanție pentru un ajutor de un miliard de dolari destinat Ucrainei

Publicat14 apr. 2014, 17:45
SursăMediafax

Secretarul american al Trezoreriei Jacob Lew a semnat luni o garanție, din partea Statelor Unite, pentru un credit în valoare de un miliard de dolari destinat Ucrainei, la Washington, unde l-a primit pe ministrul ucrainean al Finanțelor Oleksandr Șlapak, relatează AFP.

"Acest acord, care are susținerea președintelui (Barack Obama) și celor două Camere ale Congresului, demonstrează angajamentul de nezdruncinat al Statelor Unite față de o Ucraină stabilizată și care avansează către democrație", a declarat Lew, citat într-un comunicat emis de Trezorerie.

Guvernul ucrainean "va avea mijloacele să adopte măsurile necesare în vederea accederii la finanțări cu costuri mici pe piața mondială de capital și care să faciliteze tranziția economică a țării, în special pentru cei mai vulnerabili", a adăugat secretarul american al Trezoreriei.

El a declarat că vicepreședintele american Joe Biden va efectua săptămâna viitoare o vizită în Ucraina, cu scopul de a arăta susținerea Statelor Unite față de noile autorități, salutând "progrese" înregistrate de către acestea în elaborarea unor reforme economice.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern