Roma propune înființarea unor centre de primire a migranților undeva la granițele sudice ale Libiei, o propunere care va fi discutată la summitul UE de la sfârșitul săptămânii și care reprezintă doar o parte din soluția necesară pentru criza care amenință să dărâme guvernul Germaniei și să blocheze libera circulație în Uniune.
Ministrul de interne anti-imigraționist al Italiei a spus în cursul unei vizite în Libia că a propus înființarea unor centre de recepție la granițele sudice ale Libiei, pentru a stăvili fluxul de migranți care traversează Marea Mediterană în drum spre Italia, notează Europalibera.rorg.
Matteo Salvini, al cărui partid a promis în campanie să oprească sosirile de africani și să-i deporteze pe cei aflați deja în Italia, nu a spus în care țări anume ar urma să fie amplasate centrele de triere.
Vorbind în compania unui oficial guvernamental libian, Salvini a spus că centrele ar folosi atât Italiei, cât și Libiei. Libia a fost principala poartă de ieșire din Africa pentru migranții care încearcă să ajungă în Europa pe mare, după ce rutele prin Turcia au devenit mai greu de folosit în urma unui acord al turcilor cu UE.
În acest timp, sute de refugiați sunt blocați de cinci zile pe mare și trăiesc în condiții dificile din cauza tensiunilor europene pe tema imigrației. Mai multe țări continuă să refuze vasele cu oameni salvați din Marea Mediterană, ceea ce provoacă tensiuni la vârf.
Ultimele vești spun că parlamentul regional din Corsica a aprobat debarcarea migranților pe insula franceză.
Situația va fi discutată la summitul Uniunii Europene de la sfârșitul săptămânii, care se anunță unul tensionat. În cazul în care liderii blocului comunitar nu vor ajunge la un numitor comun, Italia a avertizat că unele țări și-ar putea închide granițele, ceea ce ar pune capăt libertății de mișcare.
Pentru Angela Merkel, presată de partenerii de guvernare, găsirea unei soluții la problema migrației este vitală pentru supraviețuirea guvernului.