Deși este ajutată din toate părțile, Ucraina încă nu are o situație militară prea bună în raport cu Rusia. Acesta este și motivul pentru care președintele Zelenski amână începerea negocierilor de pace cu Kremlinul.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a spus luni șefilor de stat din țările G7, cărora li s-a adresat prin videoconferință la summitul lor, că nu este momentul potrivit pentru negocieri cu Rusia, el considerând că Ucraina trebuie mai întâi să-și consolideze poziția pe plan militar înainte de a relua aceste negocieri, a transmis președinția franceză, potrivit AFP.
''Președintele Zelenski le-a dat tuturor un răspuns care a fost foarte clar, și anume că încă nu este momentul potrivit pentru negociere, Ucraina va negocia când va fi în poziția să facă acest lucru, adică atunci când ea va fi restabilit o poziție de forță'' pe plan militar, precizează Palatul Elysee.
Președintele Zelenski a insistat asupra ''necesității unui sprijin deplin, foarte operațional pentru Ucraina'', care să-i permită ''restabilirea integrității teritoriale'' a țării și a cerut în acest scop mai multe echipamente militare ''astfel încât Ucraina să poată opri înaintarea Rusiei și să-i împingă pe ruși dincolo de liniile (frontului) din februarie'', când a început agresiunea rusă împotriva Ucrainei, mai menționează președinția franceză.
Aceasta adaugă că președintele francez Emmanuel Macron ''a spus foarte clar că nimic din ceea ce privește Ucraina nu va fi decis fără Ucraina'' și că acesteia îi ''revine să stabilească momentul când poate intra în negocieri cu Rusia''.
Negocierile de pace ruso-ucrainene sunt în prezent suspendate, situație confirmată de ambele părți. După reuniunea de la Istanbul din 29 martie nu a mai avut loc nicio întâlnire față în față între cele două delegații. Discuțiile au continuat o perioadă online după acea dată, dar fără progrese. Rusia a acuzat Ucraina că a revenit asupra unor propuneri formulate la Istanbul și presupune că aceste schimbări de poziție sunt rezultatul unor influențe ale Washingtonului asupra Kievului.