Ucraina a ajuns, astăzi, în cea de-a 238-a zi de la începutul invaziei ruse, în 24 februarie. Țara se confruntă zilele acestea cu atacuri masive ale forțelor ruse, majoritatea fiind îndreptate asupra civililor și a infrastructurii principale din marile orașe ucraine. Analiștii militari spun însă că situația din rândul armatei ruse a rămas neschimbată, forțele lui Putin confruntându-se în continuare cu o lipsă acută de personal și atacând necontrolat. Cât privește intensificarea atacurilor rusești, aceștia le pun pe seama exploziilor de la podul Kreci din Crimeea, un pod cu o însemnătate strategică ridicată pentru Moscova, care face legătura între Rusia și Ucraina.
UPDATE 21:10 - Statele Unite vor începe să aducă noi bombe nucleare în Europa la sfârșitul anului 2023.
Statele Unite au finalizat dezvoltarea unei noi bombe nucleare ghidate B61-12 și vor începe în curând producția la scară largă, potrivit Federației Oamenilor de Știință Americani.
UPDATE 21:00 - Rusia a lovit o termocentrală importantă din vestul Ucrainei.
O rachetă rusească a lovit miercuri o termocentrală importantă din Burștin, în vestul Ucrainei, a anunțat guvernatoarea regiunii Ivano-Frankivs, Svitlana Onișciuk, citată de Reuters.
Termocentrala pe cărbune alimentează cu electricitate cinci milioane de consumatori din trei regiuni ucrainene, adică peste 10% din populația țării dinainte de război.
Într-o declarație video online, Onișciuk a precizat că bombardamentul a provocat un incendiu la centrală, dar nimeni nu a fost rănit.
Zona respectivă, aflată la sute de kilometri de front, nu a fost afectată prea mult până acum de conflictul armat declanșat de Rusia în februarie. Termocentrala de la Burștin mai fusese totuși lovită de patru rachete în 10 octombrie, a afirmat guvernatoarea.
Și omologul ei din regiunea Viniția, Serhi Borzov, a anunțat miercuri că rușii au atacat instalații energetice, dar nu a dat detalii despre lovituri.
La Kiev, apărarea antiaeriană a doborât mai multe rachete rusești, a anunțat primarul Vitali Kliciko.
În regiunea Cernihiv, trei oameni au fost răniți în urma unor atacuri cu drone, conform unui oficial de rang înalt al președinției ucrainene.
Tot miercuri, apărarea antiaeriană a Ucrainei a doborât patru rachete lansate de avioane rusești și zece drone kamikaze Shahed-136, de fabricație iraniană, au comunicat forțele aeriene ucrainene. Reuters reamintește că Iranul nu recunoaște că livrează drone Rusiei.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat săptămâna aceasta că 30% din centralele electrice ale țării sale au fost lovite de atacurile rusești. El a discutat cu oficiali cu funcții de conducere despre securitatea unităților de acest gen și despre posibilitatea ca sistemul energetic al Ucrainei să cedeze.
Andri Sadovi, primarul orașului Lvov din vestul Ucrainei, a arătat într-o declarație televizată că reparațiile la stațiile electrice avariate în ultimele zile vor dura câteva luni, iar până atunci, primăria a avertizat că până atunci s-ar putea produce pene de curent.
UPDATE 15:45 - Mai multe rachete rusești au fost doborâte, miercuri, deasupra capitalei ucrainene Kiev, a anunțat primarul Vitalii Klitschko, într-o postare pe Telegram.
„Alarma antiaeriană este încă activată! Rămâneți în adăposturi! Apărarea antiaeriană continuă să lucreze”, a mai spus oficialul ucrainean.
Reacția forțelor ucrainene vine în contextul în care Rusia a concentrat o serie de lovituri recente asupra capitalei Kiev, lovind instalații energetice cheie și făcând victime în rândul civililor. Cel puțin cinci persoane au fost ucise luni și cel puțin trei persoane au murit în loviturile de marți.
UPDATE 15:30 - Numărul cetățenilor ucraineni care au fugit din calea războiului și care s-au angajat în companiile românești a ajuns, miercuri, la peste 4.600, a declarat, pentru AGERPRES, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marius Budăi. Potrivit acestuia, în ultimele 24 de ore au fost angajate în România 49 de persoane cu cetățenie ucraineană.
UPDATE 15:10 - Mai multe explozii au fost raportate în capitala Ucrainei, Kiev, în jurul prânzului. Sistemul ucrainean de apărare aeriană ar fi fost activat. Ambasadorul Marii Britanii în Ucraina, Melinda Simmons, a declarat că exploziile sunt probabil sistemul de apărare antiaeriană ucrainean în acțiune.
UPDATE 12:50 - Președintele rus Vladimir Putin a convocat de urgență Consiliul de Securitate al Rusiei. Conform Kremlinului, principalele teme care vor fi discutate în cadrul videoconferinței sunt legate de amenințările la adresa securității țării și reglementarea migrației.
UPDATE 11:01 - O grenadă aruncată cu precizie maximă dintr-o dronă militară ucraineană a explodat chiar pe umărul unui soldat din armata lui Putin. De la începutul războiului, ucrainenii s-au specializat în pilotarea dronelor tactice atât de mult, încât reușesc să lanseze grenadele chiar în tranșeele ocupate de inamici.
UPDATE 10:35 - Civilii ar trebui să evacueze orașul ucrainean Herson, controlat de Rusia, cât mai repede posibil, deoarece forțele ucrainene ar putea începe o ofensivă în orice moment, a declarat Kirill Stremousov, șeful adjunct al administrației regionale instalate de ruși în zonă.
UPDATE 10:10 - Pierderile Rusiei, în creștere, în războiul din Ucraina. Potrivit celui mai recent bilanț transmis de Statul Major din Ucraina, peste 66 de mii de soldați ruși au căzut victime pe front.
UPDATE 9:40 - Rusia va avea nevoie cel mai probabil între doi și patru ani pentru a-și reconstrui forțele armate la nivelul de dinaintea războiului pe care îl duce în Ucraina, a apreciat, marți, ministrul apărării eston, Hanno Pevkur, care a pledat pentru o presiune continuă la adresa Moscovei.
UPDATE 9:25 - Fostul prim-ministru italian Silvio Berlusconi a declarat, marți, că a reluat legăturile cu președintele rus Vladimir Putin. Berlusconi se lăuda adesea cu prietenia dintre el și liderul de la Kremlin și a stârnit chiar un scandal luna trecută, când a declarat că „Putin a fost împins să invadeze Ucraina de către poporul rus pentru a înlocui cu oameni cumsecade guvernul lui Zelenski”. Ulterior, acesta și-a nuanțat declarația, spunând că, de fapt, a fost vorba doar de o referire la ce povestesc unii.
UPDATE 8:00 - Ca urmare a bombardării Krivoi Rog, infrastructura energetică a fost distrusă și mai multe cartiere au rămas fără electricitate. Acest lucru a fost raportat de șeful administrației militare regionale din Dnipro, Oleksandr Vilkul.
Kryvyi Rih este cel mai mare oraș din centrul Ucrainei, al 7-lea cel mai populat oraș din țară și al 2-lea ca suprafață.
UPDATE 7:35 - Copiii și rudele lui Ramzan Kadyrov au ajuns în Mariupol ocupat.
UPDATE 7:00 - Energodar a fost bombardat din nou în noaptea de marți spre miercuri. Orașul este parțial fără electricitate și apă, relatează 5 Kanal.
UPDATE 01:00 - Forțele aeriene americane au interceptat două bombardiere rusești Tu-95 în apropiere de coasta Alaskăi, conform unui anunț făcut marți de Comandamentul Nord-American de Apărare Aerospațială (NORAD).
UPDATE 24:15 - Armata rusă recunoaște că întâmpină probleme pe front din cauza contraofensivei trupelor ucrainene, în special în zona Herson.
"Situația din zona operațiunii militare speciale poate fi descrisă ca fiind tensionată. Inamicul nu renunță la încercările sale de a ataca pozițiile trupelor rusești", a declarat pentru televiziunea publică rusă Rossia 24 generalul Serghei Surovikin, responsabil cu operațiunile rusești în Ucraina de zece zile.