Extern· 7 min citire

Război în Ucraina, ziua 1436. Trei civili uciși după un nou atac cu drone în regiunea Zaporojie - LIVE TEXT

Urmările bombardamentelor de la Zaporojie / Arhivă foto Profimedia

Urmările bombardamentelor de la Zaporojie / Arhivă foto Profimedia

Publicat29 ian. 2026, 07:36
Actualizat29 ian. 2026, 20:02

Dronele rusești au lovit cartiere rezidențiale din regiunea Zaporojie, ucigând două femei și un bărbat și provocând incendii în mai multe locuințe. Atacul vine în timp ce delegațiile Rusiei și Ucrainei se pregătesc pentru reluarea negocierilor de pace la Abu Dhabi.

UPDATE 8:00 - Putin, convins de Trump să oprească bombardamentele asupra Ucrainei „timp de o săptămână”

Președintele rus Vladimir Putin ar fi fost de acord să oprească bombardamentele asupra orașelor ucrainene timp de o săptămână, în urma unui apel telefonic cu președintele american Donald Trump.

Trump a anunțat acordul de încetare temporară a focului în timpul unei reuniuni de cabinet, afirmând că l-a rugat personal pe liderul de la Kremlin să nu lanseze atacuri asupra Kievului și altor localități ucrainene, pe fondul frigului extrem care afectează milioane de civili rămași fără electricitate din cauza bombardamentelor asupra rețelei energetice.

UPDATE 18:41 - Avertisment dur de la Budapesta. Prezența trupelor UE în Ucraina ar putea declanșa un război direct cu Rusia

Ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, a avertizat joi, la Bruxelles, că un eventual transfer al antrenamentelor forțelor militare europene pe teritoriul Ucrainei ar putea conduce la izbucnirea unui război mondial.

„Vor ca antrenamentul (forțelor) Uniunii Europene să fie mutat în Ucraina”, a declarat Szijjártó presei ungare, înaintea reuniunii Consiliului Afaceri Externe (CAE), potrivit Agerpres.

Acesta a afirmat că această propunere este „strâns legată” de inițiativele anterioare ale Franței și Marii Britanii privind trimiterea de trupe în Ucraina, țară invadată de Rusia în urmă cu patru ani.

Șeful diplomației ungare a susținut că prezența soldaților din state membre ale UE pe solul ucrainean ar reprezenta o „încălcare a unei linii roșii”, riscând o confruntare directă între Uniunea Europeană și Rusia.

UPDATE 18:00 -  UE sancționează Iranul pentru reprimarea protestelor și sprijinul acordat Rusiei

Consiliul Uniunii Europene a adoptat pe 29 ianuarie un nou pachet de sancțiuni împotriva Iranului, ca reacție la sprijinul acordat de Teheran agresiunii ruse din Ucraina și la încălcările grave ale drepturilor omului din interiorul țării.

Noile măsuri vizează 15 persoane și șase entități, inclusiv ministrul de interne Eskandar Momeni, comandanți ai Gardienilor Revoluției (IRGC) și oficiali de rang înalt din sistemul judiciar și forțele de ordine. Decizia vine pe fondul reprimării violente a protestelor anti-regim, soldate cu mii de morți, potrivit estimărilor.

Miniștrii de externe ai UE au convenit și desemnarea IRGC drept organizație teroristă, un gest cu valoare în principal simbolică, având în vedere că unitatea este deja clasificată astfel de SUA și alte state.

UPDATE 16:45- Ucraina discută cu SpaceX după ce a constatat că dronele de atac ale Moscovei folosesc rețeaua Starlink

Kievul a luat legătura cu SpaceX, compania americană a lui Elon Musk, după ce în spațiul public au apărut acuzații potrivit cărora dronele de atac rusești ar folosi sistemul său de internet prin satelit Starlink în timpul atacurilor asupra Ucrainei, a anunțat joi ministrul ucrainean al Apărării, relatează Reuters și AFP.

Declarația a fost făcută după ce un consilier al Ministerului Apărării și-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că Rusia folosește Starlink, un sistem care este aproape imun la bruiajul tradițional al semnalului, pentru a pilota manual drone către ținte ucrainene.

„La câteva ore după apariția dronelor rusești dotate cu conectivitate Starlink deasupra orașelor ucrainene, echipa Ministerului Apărării a contactat rapid SpaceX și a propus soluții pentru rezolvarea problemei”, a scris ministrul Mîhailo Fedorov pe Telegram.

„Suntem recunoscători președintei SpaceX, Gwynne Shotwell, și personal lui Elon Musk pentru răspunsul rapid și începerea acțiunilor de rezolvare a situației”, a menționat ministrul, recent instalat în funcție.

UPDATE 13:20 - 613 de blocuri din Kiev fără căldură în urma atacurilor rusești 

613 blocuri din Kiev nu au în continuare căldură, în timp ce în 124 de imobile a fost reluată furnizarea agentului termic.

”În dimineața zilei de 29 ianuarie, 613 clădiri rezidențiale înalte din Kiev nu aveau căldură”, a transmis Administrația de Stat a orașului Kiev, potrivit Ukrainska Pravda

Potrivit reprezentanților instituției, furnizarea agentului termic a fost reluată în 124 de clădiri în ultimele 24 de ore, după întreruperi repetate cauzate de atacurile rusești din 9 și 20 ianuarie.

„Lucrătorii din domeniul utilităților și al energiei lucrează non-stop. Restaurează încălzirea locuințelor afectate de atacurile la scară largă ale inamicului asupra instalațiilor de infrastructură critice ale capitalei”, a anunțat Administrația de Stat a orașului Kiev.

UPDATE 10:12 - UE: Kaja Kallas respinge crearea unei armate europene paralele NATO

Șefa diplomației europene Kaja Kallas respinge planurile comisarului pentru Apărare și avertizează asupra riscului de a crea structuri paralele cu Alianța Nord-Atlantică, potrivit Reuters.

„Fiecare țară europeană are o armată, iar armatele a 23 de țări fac parte și din structura NATO, așa că nu-mi pot imagina că țările vor crea o armată europeană separată. Așadar, trebuie să fie armatele care există deja, așa că trebuie să vedem cum funcționează asta în practică”, a declarat Kaja Kallas joi, înaintea reuniunii Consiliului Afaceri Externe desfășurată la Bruxelles.

UPDATE 8:30 - Sistemul energetic al Ucrainei, sub presiune maximă din cauza gerului și atacurilor rusești

Următoarele trei săptămâni de iarnă vor fi cele mai dificile pentru sistemul energetic al Ucrainei, din cauza temperaturilor scăzute și a atacurilor rusești asupra infrastructurii, transmite Mediafax.

Avertismentul a fost transmis miercuri de Andrii Gerus, președintele Comisiei pentru energie, locuințe și servicii comunale din Parlamentul Ucrainei, în cadrul unei intervenții la telemaratonul național United News. În același timp, oficialul spune că Rusia nu dă semne că ar dori pace sau un armistițiu, nici măcar unul energetic, iar atacurile asupra Ucrainei continuă constant, indiferent de condițiile meteo.


„Nu am nicio informație care să indice că un armistițiu energetic este iminent. Dacă se va întâmpla, va fi un lucru bun. Dar, în acest moment, trebuie să ne pregătim pentru ce este mai rău, pe baza situației actuale”, a declarat politicianul, citat de Interfax-Ukraine.

Potrivit acestuia, următoarele trei săptămâni vor fi cele mai dificile din punct de vedere energetic, din cauza gerului și a bombardamentelor constante. „Trebuie să înțelegem clar că perioada următoare nu va fi ușoară. Trebuie să rezistăm și să trecem peste aceste săptămâni”, a spus oficialul ucrainean.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Trei persoane au murit în urma atacurilor rusești în regiunea Zaporojie, în centrul-estul Ucrainei, a anunțat joi dimineață guvernatorul acesteia.

  „Rușii au lansat atacuri cu drone asupra cartierelor rezidențiale din Vilniansk (...) Două femei și un bărbat au fost uciși, iar un alt bărbat a fost rănit”, a declarat Ivan Fedorov pe rețeaua de socializare Telegram.

„Locuințe au fost distruse și au izbucnit incendii”, a adăugat el.

Delegațiile ucraineană și rusă s-au întâlnit săptămâna trecută la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite. Au fost primele negocieri directe cunoscute între Moscova și Kiev cu privire la planul american de soluționare a conflictului. Discuțiile ar trebui să se reia duminică la Abu Dhabi.

Până atunci, Rusia continuă atacurile zilnice, făcând victime civile și afectând în special infrastructura energetică.

În noaptea de marți spre miercuri, astfel de atacuri au provocat trei morți în țară, dintre care doi în suburbia Kievului, potrivit autorităților locale.

Bilanțul unui atac rus cu drone, marți, împotriva unui tren de călători în estul Ucrainei a fost ridicat la șase morți, față de cinci anterior, a indicat miercuri seara parchetul din Harkov.

Potrivit unui raport al misiunii ONU de monitorizare a drepturilor omului în Ucraina (HRMMU) publicat la începutul lunii ianuarie, aproape 15.000 de civili ucraineni au fost uciși și 40.600 răniți de la începutul invaziei ruse din 24 februarie 2022.

Anul 2025 a fost cel mai sângeros din 2022, cu peste 2.500 de civili uciși, potrivit acestui document.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern