Extern· 2 min citire

Prințul William și Kate, mesaj surprinzător transmis pe toate posturile radio din Regatul Unit - Ce au transmis cetățenilor

Printul William si Kate

Printul William si Kate

Scris de Dan Istratie Publicat: 13 mai 2022, 15:02

Prințul William și soția lui, Kate, au transmis vineri un mesaj difuzat de posturile de radio din întreg Regatul Unit prin care i-au încurajat pe britanici să aibă grijă de orice persoană care s-ar putea simți singură, relatează Reuters.

"Minutul de Sănătate Mintală", cu cei doi membri ai familiei regale britanice, a fost difuzat de peste 500 de posturi de radio chiar înainte de ora locală 11:00 (10:00 GMT), organizatorii estimând că aproximativ 20 de milioane de persoane ar putea asculta emisiunea.

"Bună, eu sunt Catherine, și eu sunt William. Și am vrea să vorbim doar un minut despre singurătate", au spus ei.

Abordarea problemelor de sănătate mintală este o cauză importantă pentru cuplul princiar. Nepotul cel mare al reginei Elisabeta a II-a a vorbit în trecut despre propriile sale frământări după moartea mamei lui, prințesa Diana, care și-a pierdut viața într-un accident de automobil la Paris, în 1997.

Potrivit unui sondaj, Community Life Survey, 11% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani din Marea Britanie au experimentat un sentiment de singurătate, mai mult decât orice altă grupă de vârstă. Un alt sondaj arată că tinerii nu se simt confortabil atunci când cer ajutor.

"Ultimii doi ani ne-au amintit cu adevărat de importanța relațiilor umane", a declarat prințul William în timpul transmisiunii radio, care face parte din evenimentele programate în cadrul Săptămânii de conștientizare a sănătății mintale.

"Așadar, dacă crezi că o persoană pe care o cunoști s-ar putea simți singură, doar dă-i un telefon, trimite-i un mesaj sau bate-i la ușă", a adăugat Kate.

"Prin urmare, ne cerem scuze că am întrerupt transmisiunile posturilor de radio din țară", a mai spus prințul William, adăugând că dacă oamenii s-ar implica în viețile celor care se simt singuri, o astfel de inițiativă le-ar putea ajuta pe aceste persoane să nu mai aibă sentimentul de singurătate.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern