Pesta porcină africană se extinde rapid în China și ''va rămâne aici'', a avertizat luni Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), avertizând că epidemia se va răspândi aproape sigur în alte țări asiatice, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Primul caz de pestă porcină africană a fost detectat în august în China, fiind afectate 18 ferme sau abatoare din șase provincii, în multe situații fiind o distanță de peste 1.000 de kilometri între focare, a informat FAO.
Carnea de porc fiind un aliment foarte popular în multe țări asiatice, extinderea virusului către vecinele Chinei este aproape sigură, prin transportarea produselor care conțin carne de porc infectată, avertizează Juan Lubroth, director pe probleme veterinare la Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură.
Răspunsul la această epidemie este extrem de dificil deoarece virusul poate supraviețui luni de zile în produsele din carne, furaje și lături, precizează FAO.
China a interzis transportul porcilor vii în provinciile unde au fost raportate cazurile de pestă porcină africană, ceea ce a provocat probleme traderilor, a lăsat multe ferme cu stocuri nevândute și a afectat activitatea abatoarelor.
Prețul cărnii de porc pe piața chineză a urcat, pe fondul majorării cererii înaintea săptămânii de vacanță din octombrie și a perspectivei recurgerii la importuri.
În România sunt afectate în prezent de pestă porcină africană aproape 200 de localități din 12 județe (Satu-Mare, Bihor, Sălaj, Tulcea, Brăila, Constanța, Ialomița, Galați, Călărași, Ilfov, Buzău și Giurgiu). Numărul focarelor era de 826 pe data de 6 septembrie, iar cel al porcilor uciși se apropia 160.000, conform datelor Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
Pesta porcină africană este o boală virală a porcinelor domestice și sălbatice, cu evoluție rapidă și mortalitate de până la 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pentru această boală nu există vaccin și nici tratament.
Singurele metode de prevenție eficiente sunt menținerea unui nivel înalt de biosecuritate la ferme și gestionarea rapidă și eficientă a posibilelor focare de boală - raportare, restricții privind mișcarea animalelor, a produselor și subproduselor provenite de la porcine, sacrificarea animalelor susceptibile și controlul circulației animalelor.
Potrivit autorităților veterinare, pesta porcină africană nu afectează și nu se transmite la oameni, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire, însă există un impact la nivel social și din punct de vedere economic.