Opoziția din Ucraina a avertizat țările europene că o intervenție a armatei împotriva manifestanților este "foarte probabilă", informează AFP.
Opoziția din Ucraina crede că regimul lui Viktor Ianukovici va scoate armata pe străzi împotriva manifestanților.
"Este foarte probabil ca regimul de la Kiev să recurgă din nou la forță, cu participarea armatei", a transmis Arseni Iațeniuk, unul dintre liderii opoziției ucrainene, în cursul unei întrevederi cu oficiali europeni.
Armata ucraineană l-a îndemnat vineri pe președintele Viktor Ianukovici să adopte "măsuri de urgență" pentru "stabilizarea" situației din țară, în contextul protestelor masive ale opoziției proeuropene.
Partidul Iuliei Timoșenkose teme de instaurarea stării de urgență
Administrația Viktor Ianukovici intenționează să instaureze starea de urgență pentru a implementa măsuri speciale în scopul reprimării manifestațiilor, acuză partidul fostului premier Iulia Timoșenko, citat de AFP.
"Ancheta Serviciului ucrainean de securitate (SBU) privind presupusa tentativă ilegală de preluare a puterii este un element dintr-un scenariu de forță pentru instaurarea stării de urgență", a declarat Grigori Nemiria, un lider al partidului Batkivșcina.
"Comunicatul armatei, prin care i se cereau președintelui Viktor Ianukovici măsuri de urgență, este un alt element al acestui scenariu", adaugă Nemiria, deputat și președintele Comisiei parlamentare pentru Integrare Europeană.
Ucraina se confruntă cu o criză politică fără precedent după ce Administrația Viktor Ianukovici a refuzat, în noiembrie, semnarea unui acord de asociere cu Uniunea Europeană, preferând apropierea de Rusia. Protestele s-au intensificat de aproximativ trei săptămâni, în contextul adoptării unor legi care permiteau dispersarea brutală a manifestațiilor. Legile controversate au fost ulterior abrogate.
Opoziția din Ucraina a avertizat sâmbătă țările europene că o intervenție a armatei împotriva manifestanților este "foarte probabilă". Armata ucraineană l-a îndemnat vineri pe președintele Viktor Ianukovici să adopte "măsuri de urgență" pentru "stabilizarea" situației din țară, în contextul protestelor masive ale opoziției proeuropene.