Talibanii au ordonat, sâmbătă, organizațiilor nonguvernamentale (ONG) să nu mai lucreze cu femei - pentru că ele nu respectă un cod vestimentar adecvat. Decizia vine la patru zile după interzicerea accesului femeilor și fetelor la studii superioare din același motiv.
”S-au depus plângeri grave despre nerespectarea hijabului islamic și a altor reguli referitoare la munca femeilor în organizații naționale și internțaionale”, anunță într-o scrisoare în posesia care ar fi intrat AFP, ministerul însărcinat cu aprobarea licențelor ONG-urilor care operează în Afganistan.
”În cazul neglijării directivei (...), licența organizației care a fost emisă de cătrre minister va fi anulată”, se arată în această scrisoare adresată ONG-urilor naționale și internțaionale.
Până în prezent, două ONG-uri internțaionale cu care AFP scrie că a discutat au confirmat că au primit comunicatul ministerial.
”Ne suspendăm toate activitățile începând de duminică”, a declarat pentru AFP, un oficial de rang înalt al unei organizații internțaionale implicate în acțiunea umanitară, în mai multe regiuni izolate din Afganistan, care a preferat să-și păstreze anonimatul.
Anunțul vine la doar patru zile după ce Guvernul taliban a decis să le interzică femeilor afgane să urmeze cursuri în universități publice și private afgane, pe o perioadă nedeterminată.
Citește și Femeile din Afganistan, supuse unor persecuții uriașe - Regimul taliban le interzice total educația: Accesul în universități, imposibil