După ce săptămâna tecută locuitorii Parisului au luat cu asalt mijloace de transport pentru a nu fi prinși de carantină în oraș, acum a venit rândul rezidenților din capitala Marii Britanii să dea bir cu fugiții.
Parlamentul britanic a aprobat miercuri seară, cu o majoritate covârșitoare, intrarea Angliei în al doilea „lockdown” pentru a ține sub control al doilea val al pandemiei de COVID-19.
Începând de joi, ora 00:00 GMT, toate magazinele neesențiale, barurile și restaurantele din Anglia vor fi închise până la 2 decembrie, când noul lockdown expiră în mod automat.
Scene similare cu cele din Paris
Scene similare cu cele din Paris, au avut loc miercuri seară la Londra, unde s-au format cozi de pe șosele, care dacă ar fi puse cap la cap, s-ar întinde pe o distanță de aproaep 2.000 de km. Centura în regim de autostradă a capitalei Angliei a fost complet blocată, scrie sursa citată.
Blocaje în trafic au avut loc și în alte 16 mari orașe ale Angliei.
Traficul a fost îngreunat și de persoanele care au plecat să își facă provizii, în condițiile în care mulți se tem că restricții vor fi prelungite și după data de 2 decembrie.
Școlile, colegiile și universitățile vor rămâne deschise
Potrivit noilor măsuri, școlile, colegiile și universitățile vor rămâne deschise și este încurajat lucrul în regim de telemuncă.
Oamenii își vor putea părăsi locuințele cu un motiv întemeiat, printre care consultații medicale, deplasarea către locul de muncă sau cumpărarea de alimente, relatează Știrile PRO TV. De asemenea, activitățile fizice sunt permise în spații deschise, ca și întâlnirile cu familia sau prietenii cu condiția respectării regulilor de distanțare fizică.
Celelalte componente ale Regatului Unit - Scoția,Țara Galilor și Irlanda de Nord - au propriile lor politici și în ultimele săptămâni au introdus restricții mai dure cu privire la limitarea răspândirii COVID-19.