Coronavirus - România: 68046 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

MALAYSIA AIRLINES. Cadavrele, RĂPITE de la locul prăbuşirii avionului

Sunday, 20 July 2014, 15:32 Sursă: REALITATEA.NET

Această evoluție toarnă gaz peste foc, în condițiile care furia crește în lume împotriva rebelilor și presupușilor lor protectori de la Kremlin, după prăbușirea, joi seară, a unui avion care efectua o cursă între Amsterdam și Kuala Lumpur cu 298 de persoane la bord. Avionul Boeing 777 a fost doborât, potrivit SUA, de o rachetă trasă de pe teritoriul controlat de "rebelii susținuți de Rusia".

Potrivit presei american, SUA cred că Moscova a furnizat baterii de rachete separatiștilor din estul Ucrainei, pe care le-a recuperat apoi după ce una dintre rachete a doborât avionul Malaysia Airlines.

Niciun cadavru nu mai era vizibil duminică dimineață la locul prăbușirii avionului, iar combatanții rebeli care îl păzeau, împiedicând accesul inspectorilor internaționali, păr să-l fi părăsit, notează AFP, precizând că la fața locului domnea o mare confuzie.

Un purtător de cuvânt militar din partea ucraineană a afirmat că autoritățile de la Kiev știu doar unde se află 38 de cadavre, care au fost transportate la un spital regional, dar că acestea nu știu unde se află celelalte trupuri neînsuflețite.

OSCE a anunțat că observatorii săi au fost informați că 169 de cadavre au fost ridicate de la locul prăbușirii avionului malaezian, fiind plasate în vagoane frigorifice în așteptarea experților internaționali. Anterior, oficiali din misiunea OSCE au spus că observatorii au putut vedea saci cu cadavre în vagoanele frigorifice, dar nu au putut să le numere.

Un oficial de rang înalt din autoproclamata Republică Donețk, Serghei Kavtaradze, a afirmat că toate cele 196 de cadavre găsite au fost încărcate în vagoane la Torez, urmând să fie transportate într-un oraș din estul regiunii Donețk.

"Vor sta acolo până când vom stabili ce să facem cu ei. Îi așteptăm pe experți", a spus el, precizând că nu înțelege de ce aceștia nu sosesc.

"Îi așteptăm pe experți de trei zile. Încă din prima zi după această catastrofă, am spus că experții sunt bineveniți. Experți ucraineni, ruși, internaționali... Am spus mereu că le vom oferi garanția maximă a siguranței lor", a mai spus Serghei Kavtaradze, citat de Reuters.

Alte articole din: EXTERN
Alte articole din: EXTERN