Ministerul de Externe român a discutat cu ambasada SUA la București despre "necesitatea înțelegerii unor sensibilități", după ce emisarul diplomatic american la București, Hans Klemm, aflat într-o vizită în Harghita și Covasna, s-a pozat cu steagul Ținutului Secuiesc, anunță Realitatea TV.
MAE a subliniat, în legătură cu fotografia diplomatului american, că "asemenea vizite presupun inclusiv necesitatea înțelegerii și luării în considerare a posibilității existenței unor sensibilități".
"Vizita ambasadorului Hans Klemm în teritoriu se înscrie în atribuțiile curente ale ambasadelor de a se documenta la fața locului cu privire la realitățile din statul de reședință și de a avea un dialog cu autoritățile locale.
Suntem convinși că asemenea vizite generează o reprezentare adecvată a realităților din România în ceea ce privește drepturile de care se bucură persoanele aparținând minorităților naționale și modelul de interculturalitate promovat de România, care corespunde întru totul standardelor în materie.
În ceea ce privește fotografia la care faceți referire, asemenea vizite presupun inclusiv necesitatea înțelegerii și luării în considerare a posibilității existenței unor sensibilități. Am transmis aceste considerente partenerilor noștri americani în cadrul unei discuții cu Ambasada SUA la București", a precizat MAE.
Ceva mai devreme, ambasada a oferit la rândul său o explicație.
„Ambasadorul Hans Klemm este Ambasadorul Statelor Unite în întreaga Românie. El călătorește periodic prin țară, întâlnindu-se cu diferite grupuri din toate zonele societății românești. În calitate de aliat și partener strategic al României, Statele Unite sprijină și aplaudă democrația din România și eforturile României de a-și consolida instituțiile democratice prin participarea deplină și egală a tuturor segmentelor societății.”, precizează Ambasada SUA pentru Realitatea TV.
Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, Hans Klemm, a fost surprins într-o fotografie care a născut reacții pe rețelele de socializare. Diplomatul american, aflat într-o vizită în județele Covasna și Harghita, s-a fotografiat alături de oficiali ai UDMR cu steagul Ținutului Secuiesc. Autoritățile locale din județul Covasna i-au cerut ambasadorului american sprijin pentru comunitatea maghiară. Printre revendicări se număra păstrarea și afirmarea identității naționale.
Pe pagina de socializare a Ambasadei SUA de la București nu apare această imagine. În schimb, primarul din Sfântul Gheorghe, Antal Arpad, prezent în partea stângă a fotografiei, a postat-o pe pagina sa de Facebook. În poză mai apare și președintele Consiliului Județean Covasna, Tamas Sandor. Ambele persoane sunt cercetate de Direcția Națională Anticorupție.
Primul este cercetat într-un dosar legat de atribuirea unor contracte de modernizare a infrastructurii orașului printr-un credit de la Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare, iar cel din urmă a fost reclamat la DNA pentru abuz în serviciu.
Fotografia a fost preluată și de alți reprezentanți ai UDMR, printre care deputatul Marko Attila.