Extern· 2 min citire

INCENDIAR Un agent secret ungar dezvăluie planul Rusiei în Europa: “O ofensivă împotriva UE”

INCENDIAR Un agent secret ungar dezvăluie planul Rusiei în Europa: “O ofensivă împotriva UE”

INCENDIAR Un agent secret ungar dezvăluie planul Rusiei în Europa: “O ofensivă împotriva UE”

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 28 mar. 2017, 09:15

Un agent secret ungar, care a lucrat pentru serviciul de contraspionaj vreme de 13 ani, a dezvăluit, într-un interviu acordat în exclusivitate portalului de știri din Ungaria „Index“, cât de mare este pericolul reprezentat de Rusia pentru Uniunea Europeană și care sunt armele pe care mizează agenții Moscovei.

Ferenc Katrein, care a încetat să lucreze ca agent secret în anul 2013 și care trăiește în prezent în străinătate, ca civil, a lucrat pentru Oficiul ungar pentru Securitate Națională (NBH), iar apoi pentru Oficiul pentru Protecția Constituției (AH), potrivit Adevărul.

Ferenc Katrein spune că pe o scală de la 1 la 10, pericolul reprezentat de Rusia în Europa este „9 sau 10, cel mai înalt nivel“.

 „O ofensivă a serviciilor secrete este pornită împotriva Uniunii Europene“, a afirmat el, adăugând că Rusia joacă un rol în agravarea crizei refugiaților, pe care o folosește pentru propagandă și pentru a câștiga influență.

El a dat ca exemplu în acest sens modul în care presa rusă a prezentat agresiunile sexuale din Köln, care au avut loc în noaptea de Revelion 2016 și care au pus pe jar Germania. Chiar dacă acestea nu au fost comise de migranți ajunși în Germania odată cu valul de refugiați care a lovit Europa în 2015, acest lucru nu a contat. În plus, presa rusă nu a încetat să sublinieze faptul că autoritățile germane au încercat să mușamalizeze aceste infracțiuni.

La acest capitol, fostul agent secret a amintit și de „cazul Lisa“ - cel al unei adolescente de origine rusă din Berlin care ar fi fost violată de refugiați, ceea ce s-a dovedit a fi fals. Incidentul a dus inclusiv la tensionarea relațiilor diplomatice dintre Berlin și Moscova.

Totodată, agentul secret a mărturisit că, în opinia sa, în acest moment rețeaua de conexiuni  din Ungaria aflată în slujba serviciilor ruse numără aproximativ 800 de membri.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern