Implicarea Rusiei şi narcisismul lui Viktor Orban scot Bucureştiul de pe hartă

Nu e vorba despre vizita în sine a preşedintelui rus sau diverse evenimente politice izolate, ci despre faptul că această vizită (a şaptea întâlnire din 2010 încoace!), plus alte evoluţii, indică două lucruri fundamentale.

Primul, că Rusia a găsit în Ungaria un os bun de ros pentru obiectivele sale strategice în spaţiul euroatlantic, l-a apucat cu putere şi nu îi mai dă drumul, croindu-şi drum tot mai adânc spre decizia strategică europeană; al doilea, că Ungaria are, în raport cu regiunea şi cu România, un proiect – un proiect pentru care scopul scuză mijloacele, de aici şi disponibilitatea narcisistă a Ungariei de a se pune de fiecare dată la dispoziţia unei Moscove care ştie de sute de ani să fructifice iluzii ale unor lideri care confundă realitatea cu propriile lor ambiţii şi resentimente.

Iar în funcţie de acest proiect, pe care îl vom decripta mai jos, vom putea măsura absenţa proiectului regional românesc şi lipsa de eficacitate a abordărilor faţă de statul vecin ale cărui mize par, de fiecare dată, că ne scapă. Sau sunt percepute într-un registru minor, de la isterie (dispute şi polemici personalizate) la patetisme desuete („prietenie perfectă”).

Vom face această analiză cu conştiinţa clară că împlinirea limpede şi fără echivoc a reconcilierii româno-maghiare, atât de mult clamată, ar fi fost o sărbătorire împreună, Bucureşti-Budapesta, a Centenarului românesc.

Ar fi fost cel mai puternic semnal de încredere pe care românii l-ar fi putut transmite ungurilor, ungurii românilor, iar împreună spaţiului euroatlantic şi dincolo de el. Din păcate, ispita Rusiei şi narcisismul Budapestei par să ne ducă în altă direcţie.

Citește AICI analiza integrală