Ikea retrage 29 de milioane de comode de pe piața nord-americană, după moartea accidentală a trei copii în Statele Unite, în urma răsturnării unor astfel de piese de mobilier, transmite BBC, preluat de News.ro.
Retailerul suedez de mobilă a oprit vânzarea comodelor în SUA și Canada, după ce comodele au strivit copiii.
Inițial Ikea a avertizat clienții să fixeze comodele în perete, dar după moartea unui al treilea copil, în februarie, compania decis să recheme produsele de pe piață.
Rechemarea nu se aplică și în Marea Britanie și Irlanda.
Piesele rechemate sunt comode cu sertare pentru copii, cu înălțime de 23,5 inci (60 cm) și comode pentru adulți, de peste 29,5 inci.
Pe lângă cele trei decese produse din 2014, Ikea a primit 41 de informații legate de incidente în care sunt implicate comodele Malm, care au avut ca rezultat rănirea a 17 copii, cu vârste cuprinse între 19 luni și 10 ani, potrivit Comisiei pentru Siguranța Produselor de Consum din SUA.
Ikea a avertizat că oricine deține o astfel de comodă și nu este fixată în perete trebuie să fie îndepărtată din prajma copiilor.
Proprietarii pot opta fie pentru a primi banii înapoi fie pentru un kit gratuit de fixare în perete a comodei.
Moartea copiilor a determinat Comisia să lanseze o campanie de educare și informare la nivelul industriei.
Ikea a anunțat că va ajuta la promovarea campaniei în SUA și restul lumii.