GEORGE SOROS. Omul de afaceri GEORGE SOROS a fost atacat și lovit în zona capului de o fostă iubită, actrița braziliană Adriana Ferreyr, în timpul audierilor care au avut loc marți, în cadrul unui proces pe care aceasta i l-a intentat miliardarului.
GEORGE SOROS. Conform avocatului lui GEORGE SOROS, Martin Singer, care a depus deja plângere în legătură cu faptele de agresiune, Adriana Ferreyr s-a înfuriat în timpul audierilor de marți deoarece nu i-a fost permis să înregistreze video depoziția lui George Soros, informează dailymail.co.uk.
GEORGE SOROS, în vârstă de 83 de ani, a fost dat în judecată în 2011 de fosta lui iubită, în vârstă de 30 de ani, care îl acuză de vătămare corporală și îi cere despăgubiri de 50 de milioane de dolari.
Actrița braziliană de telenovele Adriana Ferreyr a spus că GEORGE SOROS a pălmuit-o și a încercat să o sugrume în timpul unei altercații privind un apartament în valoare de 1,9 milioane de dolari, situat în Manhattan, New York.
Potrivit Adrianei Ferreyr, GEORGE SOROS nu și-a respectat promisiunea de a-i dărui respectivul apartament din Manhattan. Actrița cere despăgubiri de 50 de milioane de dolari pentru că omul de afaceri i-a "provocat intenționat traume emoționale", în timpul conflictului declanșat după ce miliardarul i-a comunicat că îi va oferi acel apartament actualei sale soții, Tamiko Bolton, cu care s-a căsătorit în 2013.
GEORGE SOROS. Conform plângerii depuse vineri în instanță de avocatul lui George Soros, Martin Singer, Adriana Ferreyr a început să strige în timpul audierilor de marți că Soros este "un ticălos nenorocit". Apoi, Adriana Ferreyr s-a năpustit asupra lui GEORGE SOROS și l-a lovit în zona capului atât de puternic, încât acestuia i-au sărit din urechi căștile de amplificare a sunetului pe care le purta.
În clipa în care avocatul Martin Singer a încercat să o calmeze, actrița braziliană s-a întors și l-a pălmuit pe acesta, lovindu-i ochelarii, care ulterior au căzut pe podea. Un alt bărbat care a sărit în ajutor, Jose Santos, a fost de asemenea pălmuit de către Adriana Ferreyr și lovit în zona tibiei, conform declarațiilor lui Martin Singer.
În cele din urmă, Adriana Ferreyr a lovit și brațul propriului său avocat, William Beslow, și a părăsit în grabă sala de judecată.
GEORGE SOROS. Conform New York Daily News, Martin Singer și avocatul lui Ferreyr, William Beslow, au convenit ca depoziția lui GEORGE SOROS să nu fie filmată. Incidentul a fost declanșat în momentul în care Adrianei Ferreyr i-ar fi fost comunicat faptul că nu are voie să filmeze depoziția lui Soros. După ce Ferreyr a încercat să filmeze depoziția cu propriul telefon mobil, audierile au fost întrerupte, avocații căzând de acord să ia o pauză de masă.
George Soros și Adriana Ferreyr au avut o relație de cinci ani și s-au despărțit în 2011.