”Crimeea va rămâne sub control rus”, declară președintele american Donald Trump într-un interviu publicat vineri în revista Time, pentru a marca primele 100 de zile ale celui de-al doilea mandat. Liderul de la Casa Albă a mai precizat că Ucraina nu va fi niciodată membră NATO.
Crimeea va rămâne sub controlul Rusiei, Zelenski înțelege asta și toată lumea înțelege că este sub controlul lor de mult timp”, declară Trump.
”Zelenski și toată lumea” înțeleg ”că Crimeea aparține Rusiei de mult timp”, subliniază el.
”Așa era cu mult înainte să vină Trump (la putere). Încă o dată, acesta este războiul (fostului președinte democrat Barck) Obama. este un război care nu ar fi trebuit să aibă loc niciodată. Eu îl numesc războiul care nu ar fi trebuit să aibă loc”, continuă el.
”Crimeea le-a revenit rușilor. Barack Hussein Obama este cel care le-a dat-o, nu eu”, a insistat Trump în interviul pentru Time, citat de news.ro.
Președintele american acuză din nou Kievul de faptul că a declanșat războiul.
”Cred că declanșarea războiului a avut loc atunci când ei au început să vorbească despre aderarea la NATO”, tună miliardarul republican.
”Dacă nu ar fi vorbit despre această idee, ar fi fost mult mai puține șanse ca el să izbucnească”, declară președintele Statelor Unite în acest interviu-fluviu realizat cu ocazia marcării a 100 de zile de la revenirea sa la Casa Albă.
”Nu cred că Ucraina va putea adera vreodată la NATO”, declară Trump în interviul acordat revistei Time.
”Cred că pacea (în Ucraina) este posibilă. Cu mine ca președinte, este posibilă, chiar foarte probabilă. Dacă altcineva este președinte, nicio șansă”, declară el.
Vladimir Putin se întâlnește vineri la Kremlin cu emisarul american Steve Witkoff, potrivit unor imagini difuzate de televiziunea publică rusă. Aceasta este cea de a patra lor întâlnire în Rusia de la relansarea, în februarie, a relațiilor ruso-americane, inițiată de către Donald Trump, în vederea găsirii unei soluții la Războiul din Ucraina.