Doi generali turci de rang înalt aflați la comanda trupelor turce din Afganistan, arestați pe aeroport la Dubai, scrie News.ro.
Doi generali turci de prim rang, care servesc în Afganistan, au fost arestați în Dubai pentru presupusa lor implicare în puciul eșuat din Turcia, a anunțat marți un oficial turc, primele arestări de acest fel efectuate în afara teritoriului turc, relatează AFP.
Generalul Mehmet Cahit Bakir, comandantul forțelor turce în Afganistan, și generalul de brigadă Sener Topuc au fost reținuți pe aeroportul din Dubai, a declarat pentru AFP, sub protecția anonimatului, acest oficial turc.
Aceste arestări au fost efectuate în cadrul unei cooperări între serviciile turce de informații și Emiratele Arabe Unite (EAU), după tentativa de lovitură de stat imputată de Ankara predicatorului exilat în Statele Unite Fethullah Gülen, potrivit agenției proguvernamentală de presă Anadolu.
Este vorba despre primele arestări ale unor ofițeri de rang înalt în afara teritoriului Turciei de când Ankara a declanșat valul de arestări după puciul eșuat de la 15 iulie.
Potrivit Anadolu, fostul guvernator al Istanbulului Huseyin Avni Mutlu a fost plasat în arest preventiv în cadrul anchetei cu privire la tentativa de lovitură de stat.
Peste 13.000 de persoane - inclusiv peste 100 de generali - au fost plasate în arest preventiv după încercarea militară de răsturnare a regimului președintelui Recep Tayyip Erdogan.