Guvernul britanic va trimite 35 de diplomați în Afganistan în lunile următorare. Oficialii britanici au misiunea de a se asigura că haosul și violențele din această țară nu vor escalada la fel ca în Irak, relatează BBC.
Oficialii din cadrul Ministerului britanic de Externe vor avea drept priorități combaterea corupției, eficientizarea instituțiilor guvernamentale și contracararea producției de opiu. În Afganistan se află deja zeci de specialiști britanici în domeniul narcoticelor.
Intensificarea prezenței diplomatice britanice intervine într-un moment în care insurgenții talibani se dovedesc a fi mult mai rezistenți și mai periculoși decât se așteptau numeroase persoane din Occident.
Peste trei luni, Marea Britanie va prelua de la Canada comanda forțelor NATO din sudul țării. Comandanții britanici vor fi responsabili pentru cele mai violente provincii din Afganistan.