Cu foarte mare viteză au loc acum schimbări sau repoziționări într-atât de spectaculoase încât lasă deja să se vadă contururile posibile ale noii hărți a raporturilor de forțe pe plan mondial, scrie comentatorul de politică externă Cristian Unteanu, în Adevărul.ro.
Mai puțin evidentă (deoarece, cum îi este obiceiul, mai puțin vocală și mai prudentă) a fost poziția UE, chiar dacă spectaculoasă a fost ralierea diplomației comunitare la poziția de condamnare a deciziei americane privind Ierusalimul, la ea aderând oficial „numele grele“: Franța, Italia, Germania, Marea Britanie... Desigur, foarte motivate fiind aceste foste puteri coloniale (dar și, unele dintre ele, cu fost statut de Protector în zona Orientului Apropiat) de a se delimita cât mai vizibil de poziția americană, tocmai pentru a-și păstra canalele de dialog și, de ce nu, atât de lucrativele piețe de desfacere din țările arabe și, la modul general, din întreaga lume musulmană.
Acesta este nivelul de principiu al jocurilor.
Important, dar nu și suficient. A început însă și etapa a doua, cea mai importantă, de recuperare a actorilor din teren, foști mari aliați tradiționali ai SUA. Cred că în această cheie trebuie lecturată vizita pe care o efectuează azi Președintele Erdogan la Paris, cea mai importantă ieșire externă a liderului turc într-o țară membră UE după încercarea eșuată de lovitură de stat. Turcia vine acum cu trei caracteristici absolut noi de poziționare: relație strategică cu Rusia, poziție de putere în Orientul Apropiat ca parte a triunghiului învingător în Siria (Rusia, Turcia și Iran), auto-proclamare ca purtător de cuvânt și coalizator diplomatic al mișcării de protest a lumii musulmane față de deciziile americane în legătură cu statutul Ierusalimului. Consecința fiind relații dintre cele mai proaste cu SUA, marcate de declarațiile și acuzațiile explozive ale lui Erdogan, niciodată auzite până acum în relația cu SUA, odinioară garantul cel mai important al securității Turciei.
Va vrea oare Uniunea Europeană, scoțându-l în față pe Emmanuel Macron, noua stea a politicii comune europene, să recupereze Turcia, normalizând oarecum, în acest nou context favorabil, relațiile cu Ankara, marcate de dubiile extrem de puternice asupra posibilității de a relua ceva din parcursul procesului de aderare, acum „înghețat“? Asta pare a fi intenția noului dialog inițiat de Paris (fără îndoială cu susținerea tacită a Germaniei). Iar Erdogan, ieri seară, declara că: „În ce privește problematicile regionale, în domeniul bilateral, toți pașii pe care i-am făcut deja cu dl. Macron se îndreaptă în direcția cea bună“. Va fi interesant de văzut cât va vrea să uite Macron și partenerii săi europeni de celelalte probleme interne din Turcia, cele legate de drepturile omului, în dorința de a forma o cale de dialog cu un spațiu pe care ei înșiși l-au pierdut de ani de zile în termeni de influență și prezență efectivă în teren, alta decât cea economică.
Articolul integral
